4.000 de kilometri, pe două roţi. Un biciclist din Timişoara va merge până în Iran, în scop caritabil

Data publicării:
biciclist

”Mă face fericit să plec în această călătorie, mai ales pe bicicletă...” Asta este definiția fericirii pentru Silviu Cadia. Tânărul, în vârstă de 30 de ani, din Timişoara, a ales să facă 4.000 de kilometri, din România până în Iran, pe două roţi. Mai mult, în fiecare zi în va întreba pe oamenii care-i ies în cale ce-i face fericiţi. Totul, cu un scop.

”Răspunsurile reprezintă şi un studiu asupra fericirii, care la sfârşit va fi publicat. Eu, în primul rând, sunt curios să văd ce va reieşi din acest studiu, dar mă aştept la orice, până la urmă”, spune Silviu Cadia.

Silviu lucrează la o companie care se ocupă cu diverse studii, însă a ales să facă această călătorie şi în scop caritabil. Fiecare zi din aventura sa va putea fi "cumpărată" cu 100 de lei, iar banii vor ajunge în conturile familiei unei fetiţe bolnave din Deva. Copila de 3 ani are nevoie de o intervenţie costisitoare. Colegii de serviciu ai tânărului au cumpărat deja câteva zile din călătorie, printre care şi pe ultima.

”Am hotărât să-l susţin, este şeful şi colegul şi prietenul nostru din birou, ştim de călătoria lui de ceva timp, am văzut pregătirile şi emoţiile pe care le-a avut şi ...ultima zi, pentru că Iran este ceva necunoscut pentru noi”, precizează Oana Cenghe, colega lui Silviu.

În schimbul zilei cumpărate, Silviu le va trimite celor care au ales să-l sprijine o scrisoare din locul în care a poposit exact în ziua cumpărată. Colegii l-au susţinut din prima clipă şi îl aşteaptă nerăbdători înapoi acasă:

”O călătorie cât mai frumoasă, probabil întoarcerea o să-l facă cel mai fericit”.

Mai mult, chiar şefii tânărului sunt nerăbdători să afle despre experienţele zilnice trăite pe parcursul călătoriei. Compania unde lucrează Silviu Cadia a sponsorizat iniţiativa.

”I s-a dat concediul pe doi ani, îl susţinem financiar, colegii sunt aici, jumătate dintre ei, sperăm să aflăm noutăţi zilnic de la el. sperăm să găsim cheia fericirii cu ocazia asta”, precizează Raluca Barbu, şefa lui Silviu.

Silviu a plecat deja din Timișoara și se îndreaptă spre Bulgaria. Va trece de asemenea, prin Turcia, Georgia și Armenia, iar destinaţia este Iran. Acolo, își va dona bicicleta şi se va întoarce acasă cu avionul. Şi-a luat cu el doar câteva haine, cortul şi telefonul mobil, ca să tina legătura cu cei de acasă.

Reporter: Maria Rohnean
Operatori: G. Ştefăniţă/ A. Ionescu
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri