Ce dacă vine iar Bacalaureatul? Nu sunt interesaţi nici măcar de meditaţii gratuite

Data publicării:
bacalaureat 1a



În Timiş, peste 44% dintre candidaţii care au susţinut sesiunea de toamnă a bacalaureatul nu au promovat examenul. În sprijinul lor vin tot profesorii. La Colegiul Tehnic de Vest din Timişoara, elanul dascălilor păleşte în faţa dezinteresului elevilor! La această unitate de învățământ, doar șase candidaţi dintre cei 71 înscrişi au promovat Bacalaureatul, însă nici măcar unul dintre cei care n-au trecut examenul nu a fost interesat să participe la meditaţiile oferite de profesori!



Profesorul de fizică Georgeta Horelu ne explică: ”Interesul este destul de scăzut, mulţi vâzând situaţiile din anii anteriori, mergând spre renunţare. Unora nu le trebuie (diploma de Bacalaureat - n.r.), vor doar certificatul de absolvire şi mai ales rutele fara Capacitate”.

Profesorii susţin că prezenţa elevilor la meditaţiile gratuite ar putea creşte, totuşi, înainte de probele scrise ale Bacalaureatului, însă atunci poate fi prea târziu.

”Noi ne aşteptăm la acest lucru şi, din experienţa anilor trecuţi, pot să vă spun că, în ultimele două săptămâni, o să vină mai mult sau mai puţin. Astăzi, noi, dascălii de matematică şi fizică, suntem în şcoală, dar din păcate, ei nu”, a declarat, pentru Digi24 Timișoara, Cosmin Hogea, directorul Colegiului Tehnic de Vest.

Dascălii cred totuşi că, dacă participă la meditaţii... ”ceva se poate îmbunătăţi, decât nimic poate o să ajungă la un cinci”, apreciază Georgeta Horelu.

În Timiş, sunt trei licee unde niciun candidat nu a reuşit să obţină diploma de Bacalaureat, iar în alte zeci de unitaţi de învăţământ, numărul celor care au promovat examenul a fost extrem de mic. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului începe în 19 august.

reporter: Marcela Sferlea
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri