Dintre proiectele noii generaţii de arhitecţi: Muzeul de Știință și Tehnică de la Timişoara

arhitecti prima

”Este compus din patru pavilioane, pavilionul de acces, pavilionul de simulare, cel de expoziție și sala de conferințe, în mijlocul cărora se află o curte exterioară” - Așa arată în viziunea Adelei Rușet Muzeul de Știință și Tehnică, un proiect pe care Primăria Timișoarei îl are deja în vedere, în apropierea Universității de Știinte Agricole a Banatului. Tânăra de 24 de ani crede că știința se poate îmbina cu relaxarea, iar un spațiu destinat expozițiilor exterioare poate deveni ușor și unul de divertisment.

”Timișoara are tradiție în industria tehnologică, este chiar primul oraș în care s-a făcut primul calculator în mediul academic și cumva chiar se justifică acest muzeu. Va intra și în circuitul turistic, se vor face și mijloace de transport în comun până la muzeu, la ieșirea din oraș, pe Calea Aradului”, ne spune Adela Rușeț, absolvent al Facultății de Arhitectură din cadrul UPT.

Și Alexandru Vițan crede că utilul cu plăcutul pot face casă bună. În viziunea lui, Oraviţa ar urma să aibă, pe lângă un muzeu și un centru de informare turistică, o berărie cu aceeași amprentă a tradiționalului. ”Având în vedere că sunt din Oravița, cunosc foarte bine zona, știu ce potențial are, dar știu și cum aș putea să reinventez vechile monumente existente. În corpul vechi poate să afle noi informații despre tot ce ține de partea feroviară, iar în corpul nou, să afle informație despre zonă”, afirmă Alexandu Vițan.

”Acesta este corpul nou, care are acel rol de informare turistică” - Deși în spatele proiectelor stau câteva luni bune de muncă, concurența mare abia acum începe pentru noua generație de arhitecți.

”Acum Timișoara nu se mai compara cu Botoșaniul, ci cu centrele din Europa cel puțin, ceea ce înseamnă că e competiția foarte mare. Asta înseamnă că vor lucra arhitecți foarte buni din Europa, iar cei buni de aici vor lucra și în altă parte”, ne-a declarat Radu Radoslav, fostul arhitect șef al Timișoarei.

Peste 30 de proiecte aparţinând tinerilor arhitecţi sunt expuse în sala de așteptare a Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara.

reporter: Raluca Popa
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate