Fără prime de Paşte pentru funcționarii din Timiș

Data publicării:
prime prima

Cei peste 500 de angajați ai Primăriei Timișoara nu primesc anul acesta niciun ban în plus la salariu. La fel se întâmplă şi în instituțiile din subordinea muncipalității.

Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei, anunță că în Primărie nu se va da nicio prima. Aceeaşi situaţie o regăsim şi la Prefectura Timiș sau Consiliul Județean. Călin Dobra, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, precizează: ”Din punct de vedere al zilelor libere, sunt cele libere date de Guvern, pentru sărbătoarea pascală. Ne-am fi dorit să dăm și prime angajaților, dar din păcate nu ne permite legislația să fim alături de angajați în acest punct”.

Prime de Paşti nu primesc nici profesorii: ”De Paște nu am primit nimic niciodată, nici nu ne puteam gândi la așa ceva”, ”Eu aș da la toți, atât cei de la stat cât și cei de la privat. Muncește și unul, și altul la fel, nu se face diferența în muncă”, ”Sunt la început, nu știu până acum dacă o să primesc ceva sau nu. Nu ne-au spus nimic”.

Paştele vine cu veşti bune pentru angajații din sistemul privat sau din companiile de stat cu profit. ”Cu ocazia sărbătorilor de Paște vom primi tichete-cadou, iar luni și marți bineînțeles vom avea și noi liber”, ne-a declarat Loredana Leordean, purtătorul de cuvânt al Aquatim.

Guvernanții au aprobat ca a treia zi de Paște să fie oficial zi liberă, la fel şi ziua de 2 mai.

reporter: Sorina Covlea
operator: T. Alasu/ G. Ștefăniță
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri