Imaginile care șochează. Accident pe trotuar, nu i-a interesat o secundă starea victimei!

Data publicării:
accident bmw

A rănit grav o femeie şi a fugit de la faţa locului. Vorbim despre şoferul unui bolid, care circula cu viteză excesivă pe o stradă din Lugoj, când a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe trotuar, unde a izbit în plin o femeie. În maşină se mai aflau alte cinci persoane. Cu toţii au fugit de la faţa locului cu un alt autoturism.

Martorii povestesc că femeia aflată pe trotuar nu a avut nici o şansă să fugă din faţa bolidului atunci când s-a produs accidentul: "A intrat în curba aia cu 80 la oră a pierdut controlul volanului.", "Scârţâiau roţile de numai numai. Şi am impresia că şi ăla cu maşina albă a venit după ei. Deci făceau raliuri".

Ce spune Poliția? Agentul şef Iosif Ciulonescu, de la Biroul Rutier Lugoj, spune: "Avem un cerc de suspecţi. Continuăm cercetările pentru identificarea autorului". Femeia a suferit multiple leziuni în urma accidentului şi a fost transportată de urgenţă la un spital din Timişoara: avea mai multe răni la picior.

Poliţiştii au reuşit să îl găsească pe şofer, dar şi pe ceilalţi pasageri. Tânărul care a condus maşina consumase alcool şi nu avea permis. Oamenii legii l-au reţinut pentru 24 de ore pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului. Urma să fie propusă arestarea sa preventivă. A fost lăsat însă liber, dar are interdicţie de a părăsi ţara. Instanţa a decis că bărbatul nu poate fi considerat pericol public. Procurorii au depus însă recurs, care se va judeca la Tribunalul Timiş.

Camerele de supraveghere au surprins exact momentul impactului. Femeia mergea singură pe trotuar. Maşina o lovește în plin, iar aceasta se prăbușește pe asfalt. În imagini a fost surprinsă şi fuga şoferului de la locul accidentului. Pe rând, toate cele 5 persoane care se aflau în mașină au ieșit și au plecat, fără să le pese dacă femeia mai este sau nu în viaţă.

După fuga șoferului, imaginile arată cum un trecător se apropie de femeie. Aceasta este conștientă dar nu se poate ridica pe propriile picioare. În urma loviturii puternice, femeia a fost adusă de urgență la Sptalul Județean din Timișoara și operată la ambele picioare. Starea ei este acum stabilă, dar rămâne încă internată, sub supravegherea medicilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri