Programul „Școală după școală”, în pericol

Data publicării:
scoala dupa scoala

Mihaela Dobra lucrează în învățământ de 25 de ani. De 4 ani s-a implicat în programul school after school. În fiecare zi, rămâne la școală încă 4 ore împreună cu elevii săi, în baza unei decizii luate impreună cu părinții, cei care au și plătit pentru acest program suplimentar. Pentru a primi banii legal, spune ea, Mihaela Dobra și-a înființat un PFA, doar că inspectorii Curții de Conturi spun că metoda de plată este ilegală. Așa că, de luni renunță la programul școală după școală.

„După ce a fost controlul, mai mult ca sigur că nu vom mai sta. Acum, până când părinții își vor stabili prioritățile, adică astăzi, da, de săptămâna viitoare, nu”, explică Mihaela Dobra, învățătoare Liceul „Sigismund Toduță” din Deva.

La fel ca Mihaela Dobra vor acționa și alți dascăli din Deva, de la cele două unități de învățământ unde au fost descoperite nereguli. Decizia îi nemulțumește pe părinții copiilor.   

„Sistarea acestui program va afecta nu doar copiii care deja s-au obișnuit unii cu alții și programul li s-a format unul după altul, cum ar veni, ci și părinții, pentru că mulți dintre ei au venit la această școală chiar pentru acest program after school”, adaugăIonuț Archeu, părinte.

Liderii de sindicat au întocmit deja contestații față de raportul preliminar al Curții de Conturi și solicită Ministerului Educației modificarea ordinului 5349/2011 referitor la metodologia de organizare a programului school after school.

„Programul school after school va muri, nu se va mai pute desfășura. O dată că nu avem surse de finanțare, doi, cadrele didactice nu sunt motivate să lucreze pentru acest sistem pentru că nu există nicio posibilitate de a fi plătite dacă Ministerul Educației nu va schimba metodologia care stă la baza acestui program, programul va muri”, susține Paul Rusu, președintele Sindicatului „Spiru Haret” Hunedoara.

La rândul lor, directorii unităților de învățământ controlate de Curtea de Conturi spun că lucrează deja la găsirea unor modalități prin care dascălii să poată fi plătiți conform metodologiei aflate  în vigoare.

„Nici noi n-am fost chiar conformi, și metodologia are niște scăpări, față de modul nu atât de desfășurare, cât de modul de plată al părinților față de activitatea pe care o desfășoară cadrul didactic ne vom conforma motedologiei, asta însemnând că vom depune proiectul școală după școală să fie avizat de inspectorat și înființarea unei asociații a părinților”, adaugă Gheorghe Mihuț, directorul Liceului de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” Deva.

Conducerea inspectoratului școlar județean susține că metodologia de organizare a programului prevede anumite criterii în baza cărora dascălii pot rămâne cu elevii după terminarea orelor de curs.

„Învățătorii pot fi implicați în acest program pentru completarea normei de predare cu maxim 4 ore pe săptămână, sau pot face această activitate din norma didactică de 40 de ore pe săptămână, cu cel mult 2 ore pe săptămână. [Adică o activitate pentru care ar putea fi plătiți sau nu?] Doar dacă se intră în cele patru ore care fac parte din norma didactică, altfel nu”, susține Claudia Anca, purtătorul de cuvânt al ISJ Hunedoara.

Nota de constatare finală și raportul Curții de Conturi sunt așteptate nu doar de dascăli, ci și de directorii școlilor din județ. În Hunedoara sunt 10 unități de învățământ în care funcționează programul school after school. În total, peste 100 de cadre didactice și peste 500 de elevi sunt implicați în acest program.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri