Proteste la finanțele din Timișoara și Arad Data publicării: 04.11.2015 10:48 Urmărește Digi24 în Google Discover Adaugă Digi24 ca sursă preferată în Google Despre acest subiect vorbim cu Virginia Duțu, purtător de cuvânt al instituției. „Nu poți să respiri noaptea”. Sezonul ambroziei, coșmar cu repetiție pentru două milioane de români. Avertismentul medicilor De ce a ajuns o pacientă de la Spitalul Floreasca să plătească 8.000 de euro pentru a fi operată într-o clinică privată Patru tablouri au fost furate din Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer Accident grav pe DN6, în Mehedinți. Cinci persoane au fost rănite, două sunt inconștiente. Traficul este blocat Cristian Deliorga, judecător CCR, Victor Ponta și Florin Manole au zburat cu un avion privat în Grecia Uniformă școlară obligatorie pentru a combate fenomenul de „bullying”. Ce prevede proiectul de lege depus de PSD Cresc prețurile la curent la Hidroelectrica. Cine va fi afectat AUR e deschis negocierilor cu PSD pentru guvern, în anumite condiții. Piperea: Fără „șopârle” care s-au folosit în cazul Veștea Nicu Ștefănuță compară situația din Germania cu cea din România după scorul AfD: AUR stă bine și pe stradă, nu doar în sondaje Etichete: finante timisoara digi24 arad proteste anaf minister purtator de cuvant Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News Top Citite 1 George Simion și Dan Dungaciu, la pescuit, alături de călugării de pe Muntele Athos... 2 Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care vor să meargă în Olanda 3 Victoria Stoiciu, după ce episcopul Hușilor i-a interzis lui Călin Georgescu acțiuni... 4 Reacția lui Harry și Meghan după mesajul regelui Charles privind statutul lor în Familia... 5 Președintele Congresului de Istorie a Religiilor, despre declarația lui Nicușor Dan...
„Nu poți să respiri noaptea”. Sezonul ambroziei, coșmar cu repetiție pentru două milioane de români. Avertismentul medicilor
De ce a ajuns o pacientă de la Spitalul Floreasca să plătească 8.000 de euro pentru a fi operată într-o clinică privată
Accident grav pe DN6, în Mehedinți. Cinci persoane au fost rănite, două sunt inconștiente. Traficul este blocat
Cristian Deliorga, judecător CCR, Victor Ponta și Florin Manole au zburat cu un avion privat în Grecia
Uniformă școlară obligatorie pentru a combate fenomenul de „bullying”. Ce prevede proiectul de lege depus de PSD
AUR e deschis negocierilor cu PSD pentru guvern, în anumite condiții. Piperea: Fără „șopârle” care s-au folosit în cazul Veștea
Nicu Ștefănuță compară situația din Germania cu cea din România după scorul AfD: AUR stă bine și pe stradă, nu doar în sondaje