Sari la conținut

Regal de filme, sub clar de lună

Un film din Turcia a deschis ediţia cu numărul patru a Caravanei Metropolis. Mustang, peliculă nominalizată la Oscar şi la Globurile de Aur pentru cel mai bun film străin, prezintă viaţa a cinci surori dintr-un sătuc din nordul Turciei, obligate să accepte căsătorile aranjate de părinţii lor. 

Pelicula turcească a fost pe gustul spectatorilor, care au rămas impresionaţi de personajele principale.

Filmul mi s-a părut foarte interesantşi educativ aş putea spune pentru că am aflat chestii pe care nu le ştiam nepărat despre cultura musulmană”, spune o tânără prezentă la proiecție.

„Foarte fain filmul, a fost genial, m-a impresionat.  În general nu sunt prea impresionat de filme, dar a fost genial”, adaugă o altă spectatoare.

„E în aer liber şi e un ecran mare, calitatea e bună”, admite un timișorean.

Proiecţia din Parcul Rozelor s-a făcut pe un ecran gonflabil de 120 de metri pătraţi, cu proiector digital mobil de 17.000 de lumeni.

„Avem cel mai mare ecran pentru proiecţii de film outdoor din ţară şi avem şi un proiector de cinema performant, pe care putem proiecta filme în format DCP, care este formatul de cinema”, susține Cristian Decu, organizator Caravana Metropolis.

Deasupra ecranului performat ş-a instalat confortabil aseara, luna plină, care a completat perfect atmosfera cinematografului în aer liber.

„Foarte frumos, chiar impresionant. [Şi decorul?] E frumos şi el”, spune o altă spectatoare.

„[A fost frumos şi cu luna?] Daaa! Decorul a fost perfect, mai ales la sfârşit”, mai adaugă o altă timișoreancă.

Proiecţiile din Parcul Rozelor din Timișoara continuă până duminică. Pe cinefili îi aşteaptă alte cinci filme de renume, printre care pelicula românească „Dincolo de calea ferată”, „Fiul lui Saul”- premiat cu un Oscar pentru cel mai bun film străin şi pelicula americană Daneza. Preţul unui bilet întreg este de 10 lei, resectiv de cinci lei pentru elevi şi studenţi.

Reporter: Mihaela Crețu

Operator: Mihai Pop

Etichete: filme , timisoara , digi24 , pelicule , caravana , Parcul Rozelor , proiecţii , Metropolis , cinefili , ecran gonflabil

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale