Succes românesc pe tărâm italian. Cu un device premiat în Tokyo, o firmă din Timișoara cucerește piața europeană

Data publicării:
device

”Un dispozitiv care a fost premiat la un congres internațional la Tokyo, care în principiu se instalează pe mașinile clienților” - Alături de echipa de IT-iști pe care o conduce, Călin Crișan a lucrat mai bine de trei luni la device-ul care monitorizează tirurile ce străbat lumea de la un capăt la altul. Echipa de IT-iști de la Timișoara a dat însă lovitura cu o funcție nouă:

”Cu acest dispozitiv putem să le permitem transportatorilor, ce tranzitează Ungaria, să plătească taxa de autostradă”.

Practic, în momentul în care mașina care are instalat device-ul ajunge pe autostrada din Ungaria, acesta transmite datele spre un centru de comandă, care efectuează plata online a vignetei. Planul e la început, iar timișorenii și-au propus să îl extindă în toată Europa, mai ales că lucrează cu firme care străbat tot continentul.

”Avem clienți care mențin pacea în țări cu zone de conflict”, - În ce țări? ”Kosovo. Avem clienți care se ocupă de explozibilul care ajută la construirea autostrăzilor”, explică Călin Crișan, inginer IT.

Programul și gadgetul au convins zeci de firme din Occident să își urmărească mașinile cu ajutorul specialiștilor din orașul de pe Bega. De la cele mai securizate transporturi bancare, la materiale de construcție. Iar cum afacerea a avut succes, firma din Timișoara și-a deschis primele filiale în Italia.

”Văzând că toată ziua mâncăm în Timișoara în restaurant italiene ne-am gândit să le lumăm revanșa și să vindem și noi românii, în Italia”, spune Claudiu Suma, manager firmă IT.

Primele birouri au fost deschise la Roma, Ancona și Palermo, ceea ce le-a adus contracte cu peste 400 de firme italiene. În fiecare an, câștigurile companiei timișorene s-au mărit cu zeci de mii de euro, iar anul acesta, un nou birou a fost deschis la Milano. Angajații italieni compară afacerea românească cu cele mai succes rețete internaționale.

”Sincer, experiența a fost mult mai interesantă și mai benefică decât mă așteptam. Maturitatea lui Claudiu... Pot să îl compar, într-un fel, cu Steve Jobs”, spune Marcello Palazzolo, angajat al unei filiale din Palermo.

Pariul câștigat pe piața din peninsulă i-a convins pe IT-iștii din Timișoara să își extindă și mai mult afacerea. Așa că acum lucrează la deschiderea viitoarelor filiale, din Marea Britanie și Orientul Mijlociu.

Reporter: Vlad Ungar
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate