Electrocasnicele viitorului, la Timişoara

Data publicării:
masina de spalat

Cuptoare care îi spun bucătarului când şi ce ingrediente să folosească pentru rețeta perfectă. Sertare care păstrează mâncarea caldă timp de mai multe ore. Mașini de spălat conectate la internet, care anunță proprietarul dacă lipsește detergentul sau aspiratoare acționate cu telecomandă. Sunt doar câteva dintre inovațiile pe care timișorenii le pot testa în cadrul unui showroom interactiv deschis, în aceste zile, în orașul de pe Bega. 

Aspiratorul simte când nu mai are baterie şi se întoarce singur la bază pentru încărcare. Mai mult, el poate face curat în timp ce proprietarul este plecat de acasă. Este doar una dintre inovaţiile prezentate, în aceste zile, la Timișoara. La fel de interesantă este şi mașina de spălat inteligentă care poate curăța, fără a deteriora, chiar şi cele mai firave flori.

 ”Această mașină de spălat se conectează la internet şi dacă are nevoie de o nouă doză de detergent sau de balsam de rufe anunță proprietarul, prin intermediul unei aplicații, direct pe telefonul mobil sau pe tabletă”, relatează Caterina Ledrer,  jurnalist Digi24 Timişoara.

”Sunt echipamentele viitorului. Totuși nu vorbim de o tehnologie ca la telefoanele mobile, la tablete, pentru că aparatura trebuie să interacționeze cu noi. Chiar dacă le controlăm de pe o tabletă sau un telefon mobil noi trebuie să introducem mâncarea în cuptor, trebuie să introduce rufele în maşină. Deci nu pot face lucrurile fără noi”, a spus  Loredana Butnaru, reprezentant showroom.

Timișorenii pot testa toate electrocasnicele inteligente din showroom. Ei pot veni cu rufe murdare şi le pot spăla aici pentru a vedea calitatea aparatelor.

reporter: Caterina Ledrer/ operator: Dan Petcu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri