Sari la conținut

Împreună, pe parchet și în afara lui

Vă propunem sa facem cunostinta cu o familie formată pe terenul de joc. Mai exact, în sala de sport. Octavian și Daria Popa Calotă formează un cuplu de peste 5 ani. El evoluează la BC Timișoara, iar ea, dincolo de fileu, la UVT Agroland Timișoara. Spotul i-a unit, iar acum se bucură împreună, pe parchet și dincolo de el. Urmărim povestea lor, în rubrica sport.

„Ne salutam, discutam, în timpul scurt pe care îl aveam între antrenamente... și până la urmă mi-am făcut curaj și am invitat-o în oraș. Restul e istorie! Mai greu decât să arunci de 3 într-un moment de presiune?! Ooo, da, mult mai greu...”.

Așa a început povestea lui Octavian și Daria Popa Calotă. Cei doi formează o familie de mai bine de 5 ani, când s-au cunoscut, la Sibiu. Acum, ambii dau dat malul Cibinului pe cel al Begăi. „Kevin" evoluează la BC Timișora, în vreme ce Daria și-a relansat cariera la UVT Agroland, în liga secundă de volei feminin.

„Când am auzit de oferta lui mă gândeam... știam că Timișoara are două echipe de volei și m-am gândit, dar nu eram sigură dacă intru la echipă. Dar când am auzit că vine Paul Bogdan, am vorbit cu dânsul și am zis că trebuie să încerc”, spune și Daria Calotă.

Cei doi se întâlnesc și pe parchet de foarte multe ori, atunci când au antrenamente în Sala Constantin Jude. Când ajung acasă, încearcă însă să lase deoparte tot ceea ce se întâmplă în sală. Stau cu cei doi copii, Kevin junior și Sofia.

„Ce vă place să faceți în timul liber, atât cât mai e timp liber? Să dormim (râd amândoi) Timișoara e un oraș mare și sunt destule de multe lucruri pe care le putem face, ieșim cu copii prin parcuri, mergem în mall-uri, dar în mare parte ne relaxăm”, spune „Kevin”.

Soții Calotă știu și care este secretul pentru ca lucrurile să meargă bine într-un cuplu care împarte aceeași pasiune și aceeași meserie.

„Comunicarea! Cel mai important e să comunici, să spui ce te deranjează, ce îți place, asta e cel mai important din punctul meu de vedere”, completează Daria.

Cei doi s-au bucurat împreună de reușitele individuale. Un exemplu în acest sens este și câștigatea Cupei României, cu BCMU Pitești, de către Octavian, după un meci în care Kevin a fost ales MVP. Cei doi reușesc să dribleze însă și momentele mai delicate.

„De obicei când ajung acasă și mă plâng de ceva. Îmi spune lasă țuși, lasă că trece și asta. Ai mai fost în situații de genul acesta, important e că suntem sănătoși, avem copii sănătoși, trec lucrurile o să joci bine și o să vezi că toți te iubesc iar”, completează Octavian.

Într-o lume a superlativelor și a ierarhiilor, cei doi formează un cuplu care se află mereu în top.

„Pentru mine, personal îi dau nota 10. Alții nu îi dau nota 10, eu îi dau nota asta. Ooo Mersi, asta contează!”

Etichete: timisoara , digi24 , familie , cuplu , DigiSport , bc scm timisoara , uvt agroland

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale