Peste cinci decenii petrecute în doi

Data publicării:
casatoriti de decenii

Răbdare, iubire și înțelegere - acestea sunt principalele ingrediente ale unei relații fericite și îndelungate. Uneori ușor de zis, dar greu de făcut. Sunt însă și parteneri care dovedesc că nimic nu e imposibil. 100 de astfel de cupluri au fost premiate la Deva pentru longevitatea căsniciei - cel puțin 5 decenii de viețuire împreună. Îndrăgostiți și acum, sărbătoriții au retrăit, prin fotografiile de odinioară, momentele de la începutul relației sau din ziua nunții.

Irina și Adalbert Ciser s-au căsătorit în urmă cu nu mai puțin de 62 de ani. Erau tineri și nerăbdători să trăiască împreună, iar decizia luată atunci s-a dovedit a fi cea mai bună alegere a vieții lor.

”Am iubit, am avut mereu înțelegere între noi, și respect, ăsta îi principalul, niciun minut nu am fost despărțiți, n-am lăsat nici eu pe el, nici el pe mine, așa că am fost fericiți ”, a declarat cuplul.

La peste 80 de ani, fost miner, Adalbert Ciser are și un sfat mai neconvențional pentru tinerii din ziua de azi.

100 de cupluri din Deva care în acest an sărbătoresc nunta de aur au fost premiate și au participat și la o tombolă. Norocoșii au câștigat un tort sau... o cină romantică. Este și cazul familiei Curechean, care, după o căsnicie de 51 de ani, iese acum pentru prima dată la restaurant, la cină.

Premiile pentru cuplurile care aniversează nunta de aur se oferă în Deva încă din anul 2000.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri