Sari la conținut
News Alert

Taxe reduse, din 2017, la Timişoara

Începutul de an e, ca de fiecare dată, prilej de dat bani: de săptămâna viitoare, timişorenii îşi pot achita impozitele. Există însă şi o parte bună: 2017 aduce reduceri de taxe şi impozite la Timişoara. Contribuabilii vor plăti impozite mai mici pe clădiri de exemplu, vor fi ajutaţi cei care vor să construiască repede şi legal, ba chiar vor fi şi taxe care vor dispărea din acest an.

Administraţia locală a decis să opteze în 2017 pentru valorile minime de impozitare. Modificări sunt şi la nivelul altor taxe, cum este cea de eliberare a autorizaţiilor de construire în regim de urgenţă.

„Dacă până acum taxa era de 1.000 de lei plus încă o dată... acum... Pe cei care vor să facă investiţii, să construiască îi invităm să aplice pe taxa de urgenţă”, spune Adrian Bodo, şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara.

Şi pentru că Timişoara a câştigat titlul de capitală culturală europeană de anul acesta dispare şi taxa pe spectacol.

„Renunţăm la taxa, la impozitul pe spectacol. Cei cărora le place să guste spectacole vor plăti mai puţin pe bilet cu 2... 4% în funcţie de tipul spectacolului pe care vor să îl vizioneze”, continuă Adrian Bodo, şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara.

Tot din 2017, copiii nu vor mai plăti taxă pentru a vizita Grădina Zoologică din Timişoara. Contribuabilii care îşi achită impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport în avans şi integral, pe tot anul, până în 31 martie, beneficiază de o reducere de 10 la sută.