Dr. Dan Șuiaga a plecat din țară imediat după ce a început rezidențiatul la Cluj, în 2003, și s-a mai întors în 2012, după stagii de pregătire în Africa de Sud, Israel, Germania și Elveția – aici a și terminat rezidențiatul și a profesat ca medic specialist. Apoi a avut un fellowship de doi ani în neurochirurgie vasculară și de baza creierului la Spitalul Universitar din Lausanne, unde ulterior a devenit „chef de clinique”.
„Tot ce știu să fac am învățat afară”, spune azi Dr. Șuiaga în cabinetul lui din cadrul celui mai mare spital MedLife din București, înainte de a-și începe ziua de consultații. În facultate, la Cluj, studiase prea puțin neurochirurgia, așa că își dorea mult să plece și se apucase să trimită zeci de CV-uri și scrisori la clinicile din străinătate. În familie, părinții și bunicii își doriseră să scape de comunism și nu au avut șansa, astfel încât ideea de a pleca era adânc înrădăcinată în mintea tânărului medic.
Medicina n-a fost neapărat o chemare, ci mai degrabă o cale firească. Mama lui a fost medic internist și nefrolog la Deva, așa că de mic spitalul îi devenise un mediu familiar. Uneori se juca cu câte un perfuzor sau o mănușă umflată, dacă aveau: „Am fost copiii comunismului”, spune el, „mașinuțe nu erau”.
Ulterior, în liceu, profesorii îi întrebau din timp pe elevi ce facultate vor să urmeze, ca să lucreze intensiv pe materiile care le trebuiau la admitere. „Erau cei cu Politehnica, cei cu Dreptul, cu ISE-ul și mediciniștii”, își amintește Dr. Șuiaga. „M-am pus și eu pe rândul cu mediciniștii, că o aveam pe mama medic și mai aveam prieteni cu părinți medici.” N-au avut discuții de consiliere profesională, ca azi. „Intrai pe un făgaș și gata.”
„Inamicul binelui e mai binele”
Când a plecat din țară, era urât și gri. Când s-a întors, era un pic mai bine și crede că ar trebui să fim conștienți de asta.
A renunțat la predictibilitatea și liniștea traiului din Lausanne pentru prieteni, pentru familie, „pentru partea asta umană”, deși din punct de vedere profesional avea tot ce își dorea. „În Elveția era o anumită rigoare instituțională”, spune el. „Nu existau lipsuri, erau metode de a gestiona crizele, fiecare era responsabil de munca lui, de la femeia de serviciu, la Profesor. Te puteai concentra pe actul medical și așa era firesc.” Toată lumea își făcea meseria cu drag, oricare ar fi fost ea, pe când la noi sunt mulți oameni blazați, care pare că nu și-au găsit locul.
Cu toate astea, mai binele e dușmanul binelui, spune el și, oricât de bine i-a fost în Elveția, a simțit mereu că acasă poate fi mai de ajutor celor din jur decât era acolo. Îi îndeamnă pe tinerii medici să se perfecționeze mereu și, dacă pentru asta e nevoie să plece, s-o facă. Și apoi să decidă unde vor profesa pe termen lung.
Unul dintre marile câștiguri ale României pe care a găsit-o la întoarcere e faptul că există un sistem privat de sănătate, ca alternativă la cel public, și o competiție între rețelele private. E un mare pas înainte, chiar dacă piramida e pun pic inversată.
Afară, spune el, în sistemul privat se duc medicii cu foarte multă experiență și renume. Fac lucruri mai simple, pe bani mai mulți pentru că sistemul public e cel care preia cazurile cele mai complicate. „Ăsta e firescul.” La noi, cazurile mai complicate ajung să fie tratate în privat, pentru că cei care puteau să le preia s-au dus acolo.
Creșterea salariilor din spitalele de stat nu e suficientă – nici pentru calitatea vieții medicilor, nici pentru calitatea îngrijirii pacienților. Deși n-a simțit-o pe pielea lui, află de la alți colegi că deseori lipsesc materiale sau echipamente și e nevoie de un management mai bun și de o colaborare reală între profesioniști – în medicină, dar și în multe alte domenii. Ambițiile personale, egourile, sunt un alt lucru pe care nu-l înțelege în România.
„Când am venit la MedLife, în 2014, eram singurul neurochirurg din acest spital”
Departamentul de neurochirurgie din Life Memorial Hospital s-a dezvoltat odată cu venirea dr. Șuiaga. Acum sunt patru medici, iar planul este să se adauge doi sau trei în următorul an. Încearcă să dezvolte aceleași echipe multidisciplinare, cum s-a obișnuit în Elveția, ca pacientul să fie tratat într-un mod integrat și soluțiile medicale să fie analizate din mai multe perspective.
Se știe despre medicul Șuiaga că a făcut parte din echipa care l-a operat pe premierul israelian Ariel Sharon sau că a avut intervenții chirurgicale care au durat și 23 de ore, dar nu recordurile sau numele sunt cele care îi dau satisfacție.
Dimpotrivă, Dr. Șuiaga acoperă toate patologiile neuro-chirurgicale, atât spinale (degenerative, traumatice, tumorale), cât și cerebrale (traumatice, tumorale, vasculare) și lucrează și în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce e un mare beneficiu pentru pacienți, pentru că o parte din cost e acoperit. A operat și copii în trecut, dar nu e o nișă pe care ar vrea să se axeze neapărat.
„Poveștile care ajung la mine sunt similare”, spune el. „N-ai avut nimic azi, apoi te-a durut ușor capul, te-ai dus întâmplător să-ți faci o imagine cerebrală și ți s-a schimbat viața total. Atunci începe să curgă statistica noastră.”
Din păcate, prea puține astfel de afecțiuni pot fi prevenite, și nici pacienții nu pot fi învinovățiți că vin prea târziu. Când au probleme de coloană, vin imediat, pentru că nu pot sta într-o durere cruntă. Iar dacă vorbim de tumori cerebrale – evoluția e de obicei extrem de rapidă.
„Mai sunt tumorile secundare, metastazele, și acolo să spunem că s-ar putea face mai mult pe partea de depistare precoce, de screening, la sân, la prostată.” Dar ține de educație și de ce e dispus omul să facă pentru el, nu poți să aștepți să te sune „statul” de 10 ori, ca să te duci să-ți faci un screening, spune categoric Dr. Șuiaga.
Un alt aspect asupra căruia insistă e că omul ar trebui să-și cunoască diagnosticul oncologic. Nu îl protejezi nespunându-i, dimpotrivă, îl privezi de a lua niște decizii și de a-și trăi viața în cunoștință de cauză.
Durata vs. calitatea vieții
Pentru sine, ar alege întotdeauna calitatea. Pacienților – poate doar să le explice opțiunile.
În special la tumorile grave, unde statistica e foarte sumbră, le spune: „Nu vă operez ca să vă vindec, ci ca să mai trăiți calitativ câteva luni”. Dacă sunt tineri, trei luni calitative contează și e decizia fiecăruia cum folosește timpul acela.
În alte cazuri, unde pacienții sunt decompensați neurologic și nu mai pot decide pentru ei, trebuie să explici familiei că, în cel mai bun caz, vor obține niște luni pentru cineva care nu mai vorbește, nu mai simte, și unii înțeleg.
Cultural, în Europa de Est oamenii își doresc să trăiască cât mai mult și se agață de orice și în special de credință. „Dar eu cred că e mai important ce poți să faci și să simți în perioada aceea, decât cât mai prelungești viața.”
La mijloc e același pragmatism al tânărului care a ales specialitatea chirurgicală pentru că se știa un om practic, al rezidentului care a căutat să se perfecționeze în clinici de top și, ulterior, al medicului care a ales provocarea în ciuda familiarității, dar care e în continuare racordat la lumea medicală din care s-a întors.
În Elveția, medicii își închid telefonul de serviciu când pleacă de la spital. Doctorului Șuiaga, însă, telefonul îi sună non-stop, mesajele curg și încearcă să le răspundă tuturor. Nu e o povară? „Ba da, dar dacă am început așa, nu pot să selectez cui răspund și cui nu.” Chiar dacă uneori pacienții mai abuzează.
Însă un medic bun e și un om bun, care înțelege spaima oamenilor. Iar el e dintre aceia, o confirmă foștii pacienții, deși lui nu i se pare că ar face ceva special.
***
Articolul face parte din campania „Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.
Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.
„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.
Articol susținut de MedLife 
