Sari la conținut

BRADUL CU POVEȘTI. Lecție de viață: Copil al statului, Vișinel a a devenit actor, avocat, formator și consilier

Vişinel Costel Bălan are astăzi 26 de ani şi este considerat un adevărat profesionist şi un model pentru orice român. Este actor, avocat, formator, consilier şi liderul Asociaţiei „Desenăm Viitorul Tău”, în care investeşte fiecare minut liber, astfel încât şi alţii copii ai statului să afle ce este succesul.

„Iubesc foarte mult ceea ce fac şi consider că nimic din ceea ce fac nu-mi aparține”, mărturisește Vișinel Costel Bãlan.

Dovadă stau sumele câştigate lună de lună şi investite în educaţia şi dezvoltarea copiilor din centrele de plasament. A început cu „De noi depinde viaţa lor”, un proiect căruia i-a dedicat ore întregi, fie zi sau noapte. Aproape 50 de copii, din centrele de plasament din Bacău, au fost învăţaţi cum să se descurce cu banii în momentul când vor ieşi din grija statului.

„Ei nu m-au pregătit. Ei mi-au asigurat tot dar, de fapt, nu mi-au asigurat necesarul să ştiu să fiu în stare să gestionez un venit în momentul în care părăsesc acel centru. Efectiv trăiam cu senzaţia că nu-l voi părăsi niciodată. Adică aveam un milion jumate şi nu ştiam ce să fac cu ei în contextul în care am văzut că erau atât de multe pe capul meu”, povestește tânărul.

A aflat ce este compasiunea, dar pe calea cea grea. Vişinel Costel Bălan este al treisprezecelea copil al unei familii sărace din Bacău şi a ajuns la centrul de plasament la vârsta de două luni.

„Mi s-a părut groaznic pentru un copil de opt ani în cinci minute să fie echipat, la marginea patului. Dacă nu reuşeai performanţa asta luai între 10 şi 20 la palmă cu o vărguţă subţirică, elastică şi efectiv le simţeai până-n creier”, își amintește Vișinel.

A fugit în repetate rânduri din centru şi ar fi rămas un copil al străzii. Dorinţa de a merge la şcoală a fost mai puternică însă decât nevoia de libertate.

„Mie nu mi-a venit să cred că am luat bac-ul şi că l-am luat cu notă mare. Ăsta a fost şocul. Luasem 8,65”, spune Vișinel.

Au urmat facultatea de drept, un master în criminalistică şi, în paralel, o a doua facultate care a reuşit să-i vindece sufletul: UNATC, secţia teatru.

Acum încearcă să insufle şi altora pasiunea sa pentru teatru. Şi îi încurajează pe toţi să încerce activităţi noi: echitaţie, bowling sau patinaj. La final de săptămână, tot el achită nota de plată pentru zeci de tineri. Consideră că este alternativa la învăţământul clasic şi crede cu tărie că educaţia non-formală va reuşi să le traseze nişte repere. În plus, vrea să le ofere o motivaţie puternică pentru a nu renunţa la luptă.

„Scopul meu este să-i determin pe ei să-şi asume chiar viaţa pe care ei o au în acest moment. Îmi doresc să-i determin să descopere că şansa lor în această lume este studiul. Nu trebuie neapărat să-mi studieze Chopin sau Shakespeare”, este de părere Vișinel.

Și nu regretă nimic, nici măcar faptul că a fost abandonat de familie: „În momentul în care tata a ridicat capul și a zis "Cine ești?", mi-am dat seama că eu nu aveam niciun drept să-i judec. Primul lucru pe care l-am fãcut, efectiv m-am dus, i-am sărutat mâna și i-am spus "Mulțumesc că m-ai dat într-un centru". Atunci mi-am dat seama că nu puteam să termin două clase pentru că, cu siguranță deveneam cioban”.

Acum, Vişinel Bălan adună fonduri ca să construiască un centru de tineret ce va avea un singur scop: formarea profesională a copiilor din centrele de plasament. A primit deja o donaţie pentru el: o bucată de pământ chiar lângă Bucureşti.

Până atunci însă, îi duce la toate cursurile despre care ştie că îi pot ajuta să devină oameni de succes. 

Etichete: copii , educatie , actor , avocat , consilier , asociatie , centru de plasament , visinel costel balan , desenam viitorul tau

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale