RAPORT DE ȚARĂ. „Buciumul Vrâncioaiei" și tochitura, tradițiile culinare ale vrâncenilor

Data publicării:
masa vrancea

Vrânceanul este mare iubitor de carne. Aproape că nu există rețetă tradițională din care să lipsească vreodata carnea. Secretul stă în modul de preparare.

„Am încercat să vă prezint două dintre preparatele cu specific vrâncenesc, unele dintre cele mai savuroase și care se găsesc în gospodăriile noastre ale vrâncenilor”, a spus Nicoleta Dogaru, maestru bucătar.

Una dintre ele este tochitura vrâncenească. Un preparat care conține pulpă de porc înăbușită, cu cârnăciori făcuți în gospodăriile proprii, usturoi, cimbru, vin, mămăliguță, brânză de burduf.

„Se deosebește de toate zonele țării și de Bucovina. Și Ardealul și oltenii fac tochitură, dar a noastră, din punctul nostru de vedere al vrâncenilor, este mult mai deosebită foarte gustoasă, foarte aspectuoasă, cu bucăți mari de carne, din cârnăciori, deasupra cu brânza de burdf și ochi”, a explicat bucătarul.

În egală măsură creativi în bucătărie, vrâncenii au născocit un fel de mâncare muzical! Este unul dintre puținele care reprezintă o unealtă de cântat și care a fost prezentat la foarte multe competiții interne și internaționale. Preparatul are forma buciumului Vrâncioaiei.

„Este cules din zona Vrâncioaiei. Este un preparat deosebit umplut cu costiță de porc si caș proaspat. Are forma buciumului. Se servește la mese de sărbătoare, la mese de familie”, a afirmat Nicoleta Dogaru.

Și se mănâncă înmuiat cu acritură făcută în gospodărie, cu castraveți murați ținuți în beciurile vrâncenilor și gogoșari, toate menite să dea savoare in plus mâncării. Tradiția culinară vrâncenească are, ca toate celelalte, câteva secrete care fac mâncarea greu de reprodus în bucătăria modernă.

„La aceste produse se folosesc produse sută la sută naturale. Cu toate că se găsesc foarte greu aceste produse naturale, ținând cont de infuzia de E-uri care exisă pe piața românească,aceste preparate tradiționale vrâncenești au în componență brânzeturi afumate de la noi din zona Sovejei, produse din carne care provin de la animale crescute ecologic”, a susținut Dan Petrea, proprietarului unui restaurant.

Vrâncenii mai adaugă în lista mâncăruri tradiționale multe preparate vânătorești, precum Cartușul Vânătoresc sau Rulada Turistului, dar și răcitura, mușchiulețul afumat, caltaboșul ori toba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri