RAPORT DE ȚARĂ. Latura istorică a turismului din județul Constanța

Data publicării:
turism cta

Cu două mii de ani în urmă, romanii au început să-şi pună serios amprenta asupra infrastructurii vechii cetăţi. Cel mai convingător exemplu este Edificiul Roman cu Mozaic, o piaţă în aer liber, pe care romanii au construit-o în apropierea portului. Acest edificiu este, de altfel, în opinia arheologilor, un exemplu al grandorii oraşului Tomis, în Antichitate.

Toate aceste urme ale trecutului sunt vii și prezente la tot pasul prin Constanţa. Iar mulţi turişti care aleg să viziteze oraşul vin aici tocmai pentru potenţialul istoric al vechii cetăţi romane.

De altfel, autorităţile locale au început în ultimii ani să exploateze pe cât posibil latura istorică a turismului la malul Mării Negre. Cea mai bună dovadă este organizarea Festivalului Antic Tomis.

Dincolo de graniţele oraşului Constanţa, turiştii găsesc multe alte cetăţi şi situri arheologice, de o importanţă aparte pentru istoria Dobrogei. La aproximativ 60 de kilometri de Constanţa, în comuna Adamclisi, într-o zonă de coline împădurite, se află monumentul triumfal al vestitului Tropaeum Traiani, pe care arheologul Grigore Tocilescu îl numea certificatul de naştere al poporului român.

Tropaeum Traiani este un monument triumfal ridicat în cinstea împăratului Traian, pentru a comemora victoria obţinută de romani în faţa dacilor, în anul 102, d.Hr.

Monumentul a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. Muzeul din apropierea edificiului adăposteşte câteva din piesele originale.

La nord-vest de comuna Adamclisi, pe un platou, se găseşte celălalt grup de vestigii romane, Cetatea Tropaeum Traiani. Considerată cea mai mare aşezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei şi construită în acelaşi timp cu monumentul comemorativ, cetatea era locuită de familiile veteranilor care au participat la războaiele dacice ale lui Traian şi au fost colonizaţi aici.

Un alt punct de referinţă pe harta vestigiilor istorice din judeţul Constanţa este Cetatea Histria, care se bucură de o notorietate aparte. Este cel mai vechi oraş de pe teritoriul României, înfiinţat în secolul al VII-lea î.Hr. de colonişti greci, veniţi din Asia Mică, din cetatea Miletului.

De asemenea, un aspect inedit în judeţul Constanţa este Muzeul de artă de la Topalu. Povestea uneia dintre cele importante comori ale României începe într-un sătuc dobrogean uitat de lume. În Topalu, turiştii pot vizita singurul muzeu din mediul rural. Puţini sunt, însă, cei care ştiu că valoarea tuturor exponatelor de aici se ridică la o valoare impresionantă 10 milioane de euro.

„Una dintre cele mai importante colecţii de artă interbelică din România. A insistat pe grupul celor patru, alcătuit din pictorii Tonitza şi Dimitrescu şi din sculptorul Oscar Haan”, spune Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

Presărat de vestigii, încărcat de istorie, judeţul Constanţa le oferă vizitatorilor un mozaic deosebit şi a devenit o destinaţie tot mai importantă pentru turiştii care îşi doresc să cunoască istoria antică a poporului român.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri