RAPORT DE ȚARĂ. Viorile lui Grigoris Pashalov, lutierul din Bacău, își așteaptă cumpărătorii

Data publicării:
pashalov

Grigoris Pashalov s-a mutat în România împreună cu familia, la vârsta de 4 ani. Dragostea față de instrumentele muzicale cu coarde și îndemânarea de a le confecționa le-a moștenit de la tatăl său.

Își aduce aminte că, încă de la vârsta de 6 ani, a stat alături de părintele său și a furat toate secretele pe care, acum, le folosește la confecționarea instrumentelor.

Primul instrument, o liră, l-a facut pe vremea când era preșcolar. Iar prima vioară a făcut-o la îndemnul unui prieten, în urmă cu 40 de ani.

Și, de atunci, a continuat să facă viori și să încerce ca acestea sa aibă o rezonanță din ce în ce mai bună. Dacă la acest aspect înca mai lucrează, Grigoris Pashalov se laudă ca metoda de confecționare pe care o folosește este unică în lume.

Coaşca asta împrejur eu o scot cu fundul cu tot, o bucată o scot, o sculptez din butuc. Cât îi aşez gâtul şi capacul, două lipituri fac”, spune Grigoris Pashalov.

Meșterul sculptează vioara direct din butuc, iar în timp ce viorile clasice sunt făcute prin îmbinarea a 11 bucăți, lutierul din Bacău spune că instrumentele sale au una sau maximum două lipituri. Și, cel mai important, instrumentul este în totalitate lucrat manual.

La aproape 70 de ani, Grigoris Pashalov se poate lăuda că a sculptat 35 de viori. Nu sunt multe, însă toate sunt diferite și fiecare are povestea ei. Cea mai inedită dintre ele, dar și cea care i-a dat cele mai mari dureri de cap meșterului este vioara confecționată din 5.200 de bețișoare de arțar. Jumătate de an a muncit la ea.

Chiar dacă viorile sunt unice în lume și au rezonanță bună, niciun client nu s-a arătat interesat să cumpere vreun instrument. Așa că până vor apărea cumpărătorii, meșterul din Bacău păstreaza instrumentele într-un depozit, însă s-a gândit la un preț.

Poate să fie şi 1.000 de euro şi 2.000 de euro. Dacă iei un ceas e 5.000 de euro. O vioară pe care o lucrez eu şi este unicată şi este şi frumoasă şi e lucrare manuală 100%. N-are moarte asta, n-are moarte”, dă asigurări lutierul.

Chiar dacă face viori deosebite, Grigoris Pashalov își dorește mai mult de atât: Vreau, gândesc, gândesc dar nu îmi iese în calculare, nu-mi iese, mă gândeam să fac o vioară care să sune de 3-4 ori mai mult ca viorile astea, din rezonanţă. Să fi făcut altfel de cutie, cum să o fi făcut, nu ştiu.

Așa ca meșterul își petrece întreaga zi în atelierul amenajat chiar în apartamentul în care locuiește, sculptând viorile sale unice.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri