România de fațadă. Fabrici transformate în mall-uri

Data publicării:
cladire futurista

Fabricile României s-au transformat, pe rând, în malluri, apartamente şi clădiri de birouri. Istoria industrială a României înseamnă acum doar câteva clădiri din care au rămas faţadele vechi. Din păcate, majoritatea platformelor industriale sunt doar ruine abandonate în marile oraşe. Deşi autorităţile vorbesc de includerea acestor clădiri istorice în circuitul turistic, majoritatea sunt într-o stare avansată de degradare sau au fost deja demolate.

Faţă de acum 26 de ani, Bucureştiul arată complet diferit. Cartierele muncitoreşti construite în jurul marilor fabrici au schimbat furnalele cu blocurile de sticlă şi secţiile de producţie cu magazinele care se întind pe mai bine de 1 milion de metri pătraţi.

Locul fostelor fabrici şi platforme industriale a fost luat de blocuri şi ansambluri rezidenţiale, hipermarketuri, centre comerciale şi malluri, şi nu în ultimul rând, clădiri de birouri. 

Aceste complex comercial din Militari este ridicat pe locul fabricii de lapte Mioriţa. Un altul este întins pe un teren de 3,5 hectare care găzduia fabrica de cosmetice Gerovital. Aproape de zona Obor, un alt hipermarket a luat locul celei mai mari fabrici de săpun din ţară. În Cotroceni, un mall cu patinoar şi cinematografe stă pe terenul Uzinei de Maşini Electrice, ar fosta platformă industrială Electroaparataj este acum cel mai mare mall din Bucureşti: are 230 de mii de metri pătraţi. Pe amplasamentul fostei fabrici Policolor a apărut în 2010 un centru comercial cu trei hipermarketuri, iar unde se făceau ţigările Carpaţi şi snagov este acum un magazin de bricolaj.

Pe locul platformei Timpuri Noi se construiesc blocuri şi birouri, iar unde se fabricau combinele Semănătoarea, pe malul Dâmboviţei, s-au ridicat demult clădiri de sticlă.Pe terenul fabricii de pâine Titan este un ansamblu rezidenţial. 900 de apartamente s-au construit şi în locul ţesătoriei Suveica. În total, 15% din suprafaţa Bucureştiului care era ocupată de platforme industriale a fost deja cumpărată de dezvoltatori imobiliari, spun specialiştii.

„Multe dintre astfel de fabrici au fost cumpărate strict pentru potenţialul imobiliar. Cel puţin la nivel de Bucureşti sunt foarte multe cazuri de astfel de fabrici care erau foarte bine amplasate, în zone chiar şi centrale”, afirmă Vlad Vlăsceanu, expert imobiliar.

La fel de multe sunt însă platformele industriale părăsite. Republica, una dintre cele mai mari fabrici de ţevi din lume are un teren de 46 de hectare în Bucureşti. Privatizată în 2003 pentru doar 1,9 milioane de euro şi tăiată la fier vechi, platforma unde lucrau 10.000 de oameni în vremurile de glorie, a rămas o ruină. La fel s-a întâmplat cu fabricile de bere Rahova şi Griviţa. În clădirile fabricii Rahova, proprietarul promitea că face platformă de industrii creative şi Galeriile Lafayette, dar proiectele au fost abandonate aşa cum s-a întâmplat şi cu clădirea istorică. Cea mai mare parte din Griviţa, o fabrică veche de aproape 150 de ani, a fost demolată. Privatizată în 2000 pentru mai puţin de 300.000 de dolari, fabrica mai produce bere până în 2005. Terenul ajunge la un dezvoltator, iar viitorul pare previzibil.Tot o ruină este şi prima moară cu abur din România: Moara lui Assan. Construit la mijlocul secolului al XIX-lea, monumentul istoric a fost incendiat de două ori în ultimii ani.

Tot o moară, de data asta la malul Dunării se degradează pe zi ce trece. Moara Violatos, proiectată de Anghel Saligny, a fost cea mai mare din estul Europei. Naţionalizat de comunişti, şi apoi abandonat de moştenitori, pentru monumentul istoric autorităţile locale nu văd nicio soluţie de renovare şi de schimbare a destinaţiei iniţiale.

E mai complicat aici. Depinde de costuri, depinde de multe lucruri. Aş prefera de data asta să fiu mai rezervat”, afirmă Marian Dragomir, primar Brăila.

La Iaşi, situaţia clădirilor industriale a fost rezolvată mult mai dureros. Cu o vechime de peste un secol, turnul de apă al fostei fabrici Nicolina, considerat un simbol al epocii industriale ieşene, a fost demolat în 2013. Motivul a fost unul birocratic: nu era inclus în lista monumentelor istorice.

Nici clădirile industriale de pe aceeaşi platformă nu au putut fi salvate. Pentru ultimele două rămase, proprietarii slovaci ai terenului pe care se va ridica un ansamblu rezidenţial, spun că au semnat un memorandum cu primăria pentru a le păstra.

În celălalt capăt al ţării, arădenilor li se promite altceva. Primăria ar vrea să transforme în obiective turistice prima fabrică de automobile din România, fabrica de ţesături Teba şi pavilionul târgului internaţional care a fost la Arad în perioada interbelică.

Avem planuri pentru trei clădiri importante din Arad. chiar am solicitat să cumpărăm aceste trei clădiri”, afirmă Gheorghe Falcă, primar Municipiul Arad.

Clujul este printre puţinele locuri din ţară unde o fostă fabrică a fost păstrată parţial şi i s-a dat o nouă destinaţie. Fabrica de bere Ursus este folosită acum drept restaurant, club şi berărie, chiar dacă pe vechea platformă industrială se construiesc blocuri şi spaţii comerciale. O altă fabrică, a dispărut sub construcţiile noi.

„Înaintea Revoluţiei a fost o fabrică de tricotaje, renumita fabrică de tricotaje Someşul unde lucrau peste 1000 de oameni. Spaţiile au fost rapid absorbite de către noi chiriaşi. Au fost atraşi investitori din afara Clujului care, probabil, fără aceste spaţii nu ar fi venit în oraş”, afirmă Răzvan Cuc, broker imobiliar.

Fabricile de confecţii Flacăra, de utilaje pentru industria alimentară Tehnofrig şi de mobilă Libertatea nu şi-au găsit încă destinaţii noi în Cluj. Deşi soluţia integrării clădirilor industriale în noile construcţii pare cea mai potrivită, de foarte puţine ori proprietarii terenurilor aleg acest lucru. Fără o legislaţie clară şi fără investitori care să înţeleagă importanţa clădirilor industriale în peisajul urbanistic al marilor oraşe, în câţiva ani România va şterge definitiv prin demolări şi construcţii noi, ultimele urme ale vechilor industriaşi.

Lacătele au ferecat fiecare intrare a Hanului Balcan, locul unde se aduna aristrocraţia din Constanţa interbelică. După regimul comunist, încă nu se ştie concret cine a fost primul proprietar al hanului care se întinde pe mai mult de 1000 de metri pătraţi.

„După 1990 au apărut problemele legate de retrocedări, au început litigiile judecătoreşti, firmele care aparţinuseră statului au început să dea faliment şi aşa s-a ajuns ca din anii 1995 să cunoască o degradare treptată”, spune Cristian Cealera, istoric.

Iar situaţia nu s-a schimbat nici până azi. Ferestrele şi porţile au fost zidite. Curtea interioară a devenit loc de refugiu pentru oamenii strazii.

Contactat telefonic de reporterii Digi24, avocatul familiei care deţine hanul susţine că nicio investiţie nu se va realiza până nu se va stabili exact care dintre urmaşii proprietarului este primul în linia succesiunii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri