SĂPTĂMÂNA PREȘEDINȚILOR. Traian Băsescu, între apropiați și lupta anticorupție

Data publicării:
traian basescu declaratie despre bercea mondial - presidency

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, este acuzat că ar fi luat mită 250.000 de euro de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Mircea Băsescu a stat cinci luni în arest, iar la sfârşitul lunii noiembrie, magistraţii au decis să fie cercetat în arest la domiciliu. Încă de când a izbucnit scandalul, Traian Băsescu s-a distanţat de acuzaţiile la adresa fratelui său.

Între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei”, declara Traian Băsescu în iunie anul acesta.

Şi fiica cea mare a preşedintelui a trecut pe la DNA. Procurorii anchetează modul în care Ioana Băsescu a cumpărat un teren agricol de 290 de hectare, în comuna Nana.

Eu vă rog aici, pe voi: pe poliţişti, pe procurorul general, pe procurorul-şef DNA, pe procurorul-şef DIICOT, anchetaţi imediat şi dacă este înclăcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României”, declara Traian Băsescu în aprilie anul acesta.

Tot terenurile i-au creat probleme şi ginerelui preşedintelui. Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, este urmărit penal, într-un dosar privind retrocedările unor terenuri din judeţul Argeş.

Anunţul Parchetului General cu privire la o începere a urmăririi penale pe numele Pricopie, ginerele meu, nu ştiu despre ce e vorba, dar cu certitudine toţi românii trebuie să răpundă în faţa legii”, spunea președintele în 23 iunie.

Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost achitat definitiv în dosarul "Fabrica de Zahăr", în 2013. El a fost judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu privind o tranzacţie imobiliară făcută în anul 2005.

Falcă a avut dosare, a câştigat în instanţă. Nu poţi să stigmatizezi un om pentru că a avut dosar, îl stigmatizezi dacă a fost condamndat”, susținea șeful statului în aprilie.

Numele Elenei Udrea apare în mai multe dosare instrumentate de procurorii anticorupţie, însă în niciunul nu are calitatea de învinuit sau inculpat.

Dosarul "Gala Bute" anchetează modul în care s-a organizat gala de box din 2011, când Elena Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Tot din perioada în care conducea portofoliul, Elena Udrea s-a mai ales cu acuzaţii că ar fi folosit bani europeni, pentru a ridica un complex privat. Dosarul Microsoft a dus la arestarea preventivă a fostului soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş. Fost consilier de stat la Cotroceni, Elena Udrea a fost susţinută de şeful statului în momente-cheie, precum candidatura la cea mai înaltă funcţie în stat.

E un om foarte hotărât. Şi are o rezistenţă incredibilă, incredibilă. Şi fizică, pentru a umbla prin ţară şi ţine şi la atacuri. Rezistă”, afirma Traian Băsescu în august.

Un alt dosar, care îl vizează pe Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra-Neamţ, a adus-o pe Elena Udrea la audieri la DNA, chiar înainte de campania electorală pentru prezidenţiale.

Eu nu cred în coincidenţe”, spunea Elena Udrea în octombrie.

Un alt fost consilier al preşedintelui, Daniel Funeriu, este urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft. Acuzaţia vizează perioada 2009-2012, în care a fost ministru al Educaţiei. Şeful statului a dat undă verde procurorilor anticorupţie pentru cercetarea lui Daniel Funeriu.

„Daniel Funeriu - nu există nici o suspiciune cu privire la bani, la mită și așa mai departe. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu”, susținea președintele în octombrie 2014.

Adriean Videanu a fost alături de preşedintele Traian Băsescu încă din 2000, când l-a ajutat să câştige fotoliul de primar al Capitalei. Cinci ani mai târziu, după ce Traian Băsescu a ajuns la Cotroceni, Adriean Videanu i-a luat locul la primăria Bucureştiului. El a fost alături de şeful statului şi la referendumul din 2012. În perioada 2008-2010, Adriean Videanu a fost ministru al Economiei. Procurorii DIICOT îl acuză că ar fi favorizat o firmă să primească gaze naturale la preţuri mai mici. Traian Băsescu a dat în 2013 aviz începerii urmăririi penale.

Monica Iacob Ridzi, fost deputat PDL, a fost şi ea susţinută în politică de Traian Băsescu. În perioada 2008-2009 a fost ministru al Tineretului şi Sportului, în primul Guvern Emil Boc. Ea a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în dosarul 2 Mai, în care a fost acuzată că nu a făcut licitaţii pentru organizarea festivităţilor de Ziua Tineretului. Sentinţa nu este definitivă. Traian Băsescu a admis că se simte vinovat pentru că a promovat anumiţi tineri în politică.

Am spus încă de la început că sunt nevinovată şi voi demonstra acest lucru prin documente”, spunea Monica Iacob Ridzi.

Încă de la prima sa candidatură la Cotroceni, Traian Băsescu a avut ca principală temă de campanie eliminarea corupţiei şi a avut mai multe intervenţii publice în care a cerut parlamentarilor să permită ridicarea imunităţii deputaţilor şi senatorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri