Sari la conținut

Pe urmele „fratelui vitreg” al lui Nicolae Ceauşescu

Nu puţine sunt similitudinile istorice care ne leagă de albanezi. Şi noi, şi ei ne-am dezvoltat pe fundaţia latinei orientale - practic, sunt singurii noştri coechipieri de emulaţie lingvistică din Peninsula Balcanică. Şi noi, şi ei am fost un cazan în clocot la periferia imperiilor. Şi pentru că e iarnă şi ne comemorăm morţii: şi noi, şi ei am fost şoarecii de laborator ai unei utopii criminale. Noi pluteam în mintea lui Ceauşescu, ei în a lui Hogea.

ceausescu-hogea

Nicolae Ceaușescu și Enver Hogea

 

EPISODUL 1. Cinci etaje sub pământ

 

Septembrie m-a prins în acest an la Tirana. La Bucureşti adia toamna, dar în Albania cuptorul abia se încingea.

Primul lucru pe care îl faci când aterizezi pe tărâm albanez şi te urci în taxiul unuia care se avântă ca Niki Lauda în trafic este să-ţi confirmi câteva clişee.

Seamănă fizic albanezii cu românii? Seamănă, oho, made in Muntenia. Sunt ospitalieri albanezii? Sunt. Prea. Au Mercedesuri albanezii aşa cum ruşii au sisteme S-400 până şi-n cămară? Au. Mercedesul va fi veşnic pentru albanez visul american, fantezia consumeristă înscrisă testamentar în gene. Dacă aud că eşti român, te tratează ca pe-un frăţior de creşă? Absolut. Statistic, fiecare albanez cunoaşte cel puţin câte 4 sau 5 români. În general, pe la muncă în Italia sau UK. O rup albanezii pe română prin aromână? Cum să nu, mai ales în Saranda (unde Nicolae Iorga primise cândva în dar de la regele Zogu I un teren la malul mării, în semn de preţuire pentru contribuţia ştiinţifică adusă la afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez). 

Odată epuizată lista, descoperi că toate şoselele sunt un potop de caroserii. Se circulă ca la balamuc, ca-n Jakarta. Aici nu mai eşti în filtrele spaţiului UE, adio norme Euro de poluare, maşinile sunt fie vechi, fie foarte vechi, fie uluitor de vechi, iar tobele de eşapament asfixiază oraşul. Dar chiar şi aşa, observi imediat, şoferii sunt mult mai relaxaţi în trafic decât în panzer-nevroza Bucureştiului.

Coincidenţa a făcut ca Ardjan, taximetristul, un albanez supraponderal şi plin de carismă, să aibe telefonul doldora de poze făcute la petreceri în România. Mânca de ani și ani de zile paranghelie românească pe pâine, aveam să aflu.

— Du iu nou dis?

Cerceta cu degetul prin arhiva foto la semafor. A mărit o poză: unghia i se oprise pe figura abulică a lui Florin Salam într-o euforie de spumă roz, într-un club din Bucureşti, alături de un batalion de trompetişti şi de un acordeonist leoarcă de transpiraţie şi cu ochii injectaţi. În mijlocul lor, Ardjan şi cămaşa lui de mătase mânjită de spumă, făcând semnul OK ca într-un poster electoral.

— End dis, dă umăn?

Instantaneu de la o altă chermeză de pace între popoare: într-o atmosferă de Răpirea din serai, braţul herculeean al Adrjan o strângea la piept pe Daniela Gyorfi.

— Ueit, ueit!

Dintr-un folder a răsărit o pictură de C.A.P. în care, într-o mare adunare agricolă, dictatorul albanez Enver Hogea ţinea, cu încredere tovărăşească, o mână pe umărul unui bătrân mustăcios cu o qeleshe pe cap.

—  Main grendfadăr! Hi end Enver Hogea, best frenţ...

S-a făcut verde.

Ardjan şi-a pus pe limbă un pesmet de Bake Rolls, scos dintr-o pungă îndesată sub frâna de mână, şi s-a transformat din nou în Niki Lauda, intrând într-o curbă aberantă, care a făcut să scârţâie şuruburile de sub scaune.  

La un moment dat, când ne apropiam de centrul Tiranei, Ardjan mi-a făcut semn cu degetul să mă uit în zare.

— Der is ior bunchier, rumânian frend. Mauntăn.

Prin parbrizul prăfuit se zărea la orizont silueta estompată a unor piscuri în sepia.

Noi cu al nostru, ei cu al lor. Plus Ciprian Porumbescu

Pe Ceaușescu și Hogea i-au legat mai multe lucruri decât și-ar fi dorit. Chiar dacă nu se simpatizau (din contră), megalomania îi recomanda ca siamezi. La fel și paranoia.

În Stalinism pentru eternitate, Vladimir Tismăneanu prezintă punctul de convergenţă al tipologiilor tiranice întruchipate de cei doi: „Deşi moştenirea teoretică leninistă a fost invocată în România mai puţin decât în alte ţări, Ceauşescu nu a abandonat niciodată regulile despotice instituite de bolşevici după 1921: eliminarea oricărei forme de democraţie intrapartinică, centralismul  birocratic şi omnipotenţa secretarului general. El nu putea accepta lupte fracţioniste şi avea o viziune militaristă asupra rolului şi structurii partidului. Din moment ce, în mintea sa, partidul şi liderul erau unul şi acelaşi lucru, cultul partidului însemna implicit şi divinizarea liderului. Ritualurile bizantine de glorificare erau intercalate cu referiri la ortodoxia marxist-leninistă, în timp ce slujitorii umili se întreceau unul pe celălalt în lăudarea valorii şi «clarviziunii» Conducătorului. Cu excepţia lui Enver Hogea, niciun alt lider est-european din epoca poststalinistă nu a reuşit să conceapă un cult al personalităţii atât de sistmematic şi de teatral”.

Apogeul esteticii ceaușiste o găsim în mutantul arhitectural al cuplului dictatorial: Casa Poporului, o şaorma cu de toate şi având ca ingredient special anii de foame ai deceniului opt. Hogea nu prea era interesat de palate orizontale. În schimb, a vărsat tone de bani într-o altă „propășire” - cea a buncărelor, având ca igredient special tot înfometarea poporului. Așa a luat naștere programul național de buncărizare a Albaniei, în fapt o pregătire orweliană pentru un armaghedon nuclear, obsesia din ultimul deceniu a regimului său.

Paranteză: o nelinişte protocronistă l-a determinat într-o bună zi pe Ceauşescu să-i facă o vizită lui Hogea, aflăm dintr-o poveste de salon. Al nostru Lider Maxim era supărat că albanezii ne devalizaseră cultural. Auzi, tu, Leano! Versurile imnului naţional al Albaniei, Hymni i Flamurit, au fost scrise de un bard aromân ce rătăcise o vreme pe plaiuri dobrogene, Aleksander Stavre Drenova (alias Asdreni), născut în oraşul albanez Korcea, unde se află o comunitate numeroasă de aromâni fărşeroţi. Coincidenţă sau nu, versurile imnului albanez seamănă relativ izbitor cu cele din cântecul patriotic al lui Ciprian Porumbescu Pe-al nostru steag e scris Unire. Dilema dreptului de autor nu a fost lămurită nici până în ziua de azi. Revenind: Ceauşescu era iritat la culme, fiindcă voia să facă din piesa compozitorului român imnul RSR, numai că Albania îi dădea planurile peste cap. Aşa că – mano a mano - i-a cerut lui Hogea să găsească un alt imn pentru ţara sa. Fireşte, Hogea nici n-a vrut să audă. Ceauşescu a plecat furios, mai spune povestea, şi astfel, cu buza umflată, a optat pentru Trei culori cunosc pe lume

Colonia de ciuperci

5

Dictatorul albanez se certase de timpuriu cu mai toată „lumea bună” a comunismului răsăritean. Dăduse chix în relația cu Moscova, nici Tito, vecinul de pârleaz iugoslav, nu-l avea la inimă. Și vedea dușmani câtă frunză, câtă iarbă, mai ales în URSS. Era ferm convins că, odată cu moartea lui Stalin, Kremlinul avea pregătită o bombă nucleară cu dedicație pentru Albania. Nici pe greci, vrăjmaşii standard ai istoriei albaneze, nu-i suspecta de intenţii mai puţin distructive. Ateu, izolaționist și stalinist chiar și când cei mai staliniști dintre staliniști renunțaseră să mai fie cei mai staliniști dintre staliniști – la începutul anilor 1960, cu aceste ștampile pe foaia matricolă, Hogea era deja un om depășit de vremuri, chiar și printre satrapi. Prin urmare, nu i-a mai rămas decât să-și piardă mințile. În ralanti. Şi să tragă după el în prăpastie o întreagă naţiune.

A început era Githmone gotti („Întotdeauna pregătiți”).

Din 1967 și până la moartea lui, în 1985, Albania a intrat într-un delir al „ciupercilor”, cum erau denumite (atât de sugestiv) buncărele „cetățenești”, după forma pe care o aveau cochiliile lor din beton armat. Buncărele erau cireașa de pe tortul doctrinei militare albaneze, care se baza masiv, în lipsa armamentului strategic, pe tehnici de gherilă urbană în cazul unei invazii armate. Adică: fiecare cetăţean lua o armă, se pitea în buncăr şi ţinea piept duşmanului.

Circa 180.000 de buncăre aveau să împânzească harta Albaniei, de la Tirana și până Gjirokastra, de la Vlore și până la Shkoder. Un buncăr la 11 cetățeni, aceasta era norma stahanovistă.

Acum, o mică parte din acest tezaur betonat a fost integrat într-un circuit turistic, dar peste 80% dintre buncăre zac pe inventarul de reziduuri. Buncăre rătăcite printre blocuri, în parcuri, în curțile școlilor și pe bulevarde, împrăștiate în splendoarea de smochini a Drimului ori în seceta litoralului. Mă gândesc în primul rând la Durres, fosta bijuterie romană de la malul Adriaticii, devenită apoi reşedinţa autoproclamatului rege Zogu I (primul şi singurul patron de coroană al Albaniei) şi rampă de invazie pentru Mussolini. După ce se termină fâşiile plajelor amenajate, malul începe să urce pe terasamente abrupte printr-o mică junglă de chiparoşi. Apoi, peste vreo câţiva kilometri, spaţiul tropical se deschide dintr-odată într-un bărăgan de plaje sălbatice. Aici te aşteaptă între valuri cupola unui buncăr adusă în apă de surpătura costişei. Poţi jura că ai în faţă hârbul salin al unei capsule Soyuz. Astfel de peisaje marţiene se găsesc pretutindeni în arealul maritim albanez. Buncăre folosite ca şezlonguri ori pe post de trambulină pentru bălăcit. Unii albanezi au improvizat în buncăre beciuri gospodăreşti, în care-şi depozitează butoaiele cu murături. Alţii joacă table pe chelia buncărelor. În Tirana, am întâlnit un bătrânel sfrijit care aşternuse o muşama pe-un buncăr şi vindea ouă fierte. Căci albanezii vând pe trotuar tot ce-au prin casă, aidoma nouă în anii insuportabili ai tranziţiei. Multe buncăre au primit o nouă viaţă – adăpostesc cluburi de noapte. O altă întrebuinţare la ordinea zilei: să nu te mire dacă întâlneşti capre la păscut prin tranșeele buncărelor și cadre idilice de goblen cu ciobani nomazi care încropesc saivane în cazemate.

Spre BUNCĂR

11

În centrul Tiranei, vizavi de TID Tower, un hotel de 5 stele și de 24 de etaje care arată ca o răzătoare futuristă (inginerie belgiană), se află stația de unde se ia autobuzul albastru (40-PORCELAN-TE) spre Muntele Dajti.

Acolo, în stomacul muntelui, ca un ulcer, trăieşte buncărul antiatomic al lui Enver Hogea.

Se poate ajunge și cu funicularul, dar asta înseamnă să ratezi alambicul cartierelor care urcă spre fabrica de porțelan şi dau urbanismului Tiranei o savoare unică printre capitalele balcanice. Sunt nouă stații până la buncăr. Ai timp berechet să te minunezi de câteva aspecte. Din start, sesizezi că ceva nu e în regulă. Instinctul animalic îţi transmite semnale de alarmă, ceva încă subliminal te bulversează. Oare ce? Faptul că nu există controlori cu aere de mercenari, gata să te înhațe de guler și te deporteze, ca în rasatul București? Posibil. 

Îl studiam cu coada ochiului, îngrămădindu-mă cu rucsacul de munte lângă uşă. Un vânzător de bilete umbla printre pasageri și avea mișcări atât de amicale, de parcă împărţea vată pe băț. La curea îi clinchetea un declanşator de nostalgii, un suport arhaic pentru fișicuri de monede. Soarele scânteia minuscul în căpăcelele de alamă ale tuburilor cu mărunţiş. De când nu mai văzusem un asemenea artefact? De la meciurile din copilărie ale Daciei Unirea Brăila, fixat cu un cordon pe șoldul acelei doamne ciupite de vărsat care vindea gogoşi pe stadion dintr-un lighean smălţuit şi le făcea ochi dulci soldaţilor în perimisie? Memoria dădea eroare. Încă ceva: să nu cumva să te prindă albanezii că, turist fiind, stai în picioare dacă autobuzul s-a golit. Amabili, desigur, dar aproape montându-te ca pe-o marionetă în sfori, vor insista să te aşezi, șocați că încă alegi să te sprijini de bară.

Autobuzul vira leneş pe şoselele în pantă, care şerpuiau printre cvartale de blocuri pastelate (unele de-a dreptul dalmaţiene), niciunul identic cu celălalt, ca şi când urcam printr-un labirint de cuburi Rubik. O feerie kitsch? În lipsă de alt reper, o poţi numi şi-aşa, dar rişti să-ţi scape esenţa. Sponsorizând artiştii urbani, municipalitatea foloseşte acum street art-ul, sub diverse forme, pentru a-i crea Tiranei o identitate cu totul diferită de ceea ce poţi găsi în Balcani: transformarea capitalei într-o platformă de urbanism vizual. Neavând acces la mierea structurală a Uniunii Europene, albanezii au fost obligaţi de împrejurări să gândească pragmatic prin prisma turismului. Alt colac de salvare, raportat la potenţa PIB-ului, deocamdată nu au. În anii ’80, circula în RDG o butadă: Să construim ruine fără arme. Era o satiră la adresa unei politici urbanistice - Să contruim pacea fără arme – care a dus la ruinarea patrimoniului imobiliar din centrele istorice a numeroase oraşe est-germane. Ei bine, albanezii şi-au luat ruinele pe făraș şi le-au turnat într-un pachet „promoţional” de turism întunecat (dark tourism). Şi pe cât se poate bănui, produsul dă roade.

În BUNCĂR

Autobuzul a oprit pe o colină la intrarea unui tunel militar. Am coborât. Un nene paznic brăzdat de riduri, acele riduri arse de verile din sudul țării, moțăia la umbră pe-un scaun și învârtea între degete un fir de păpădie. Din tunel răsuna o muzică spațială, o pastişă din compozițiile electro-cosmice ale lui Eduard Artemiev, cel care a realizat coloana sonoră a Călăuzei lui Tarkovski.

NOTA BENE: După ce ieşi din tunel, dacă nu te uiți cu atenție în jur ca să depistezi cărăruia marcată care duce spre cuibul lui Hogea, poți păți ce-am pățit eu.

— Mistăr, no, no. Sicriet hir, tăp sicrăt, tăp veri sicrăt!

Striga venind în goană după mine un soldat tânăr. Fără să-mi dau seama, intrasem ilegal în curtea unei baze militare. Baza era camuflată de-o puzderie de copaci. Intrarea nu era semnalată prin nimic, nici măcar printr-o poartă din tablă zincată. Într-adevăr, tăp sicrăt; invizibilă, inexistentă, Șambala. Săracul soldat, părea epuizat, nu cred că eram primul turist rătăcit după care fugise în ziua aia.

— Hogea der, diat uei.

O dâră de sudoare îi şiroia pe obraz.

Împungea cu degetul în aer.

Aha, viitorul era în direcția aia: nişte stâlpi decoraţi cu sigla BUNK’ART, proiectul de turism derulat ONG-ul albanez Qendra Ura.  

Peste vegetația de la poalele muntelui apăsa o umiditate de stepă. Drumul trecea printr-o poiană cu butuci aranjaţi ca mese de picnic şi buticuri acoperite cu prelate de camuflaj.

Intrarea buncărului era încadrată în peretele muntelui de o poartă cu gratii vopsite în verde și cu steaua roșie sovietică într-un cerc. De afară, nimic nu anunţa ce va urma înăuntru. Abia când i-am trecut pragul și am coborât primele trepte metalice, am realizat năucit proporţiile reţelei subpământene.

5

Spaima de extincție nucleară a Războiului Rece este aici ridicată la rang de desfrâu. Nume de cod: Objekti Shtylla. Buncărul este structurat pe cinci etaje în adâncime. O serie de uși ranforsate te poartă printr-o metropolă de coridoare lungi, unele de-a dreptul întortocheate. Pe măsură ce cobori în furnicar de la un etaj la altul, oxigenul parcă devine dens, coagulat, oricât de puternică este ventilația muzeului. Elicile industriale ale ventilatoarelor de purificare se aud pretutindeni, huruie cu vână metalurgică prin armătura pereţilor. Bucătării, dormitoare, depozite, încăperile boilerelor (boilere de mărimea degazoarelor din termocentrale). Uși după uși, după uși, după uși, după uși, într-o developare nesfârșită de detalii identice. Din în când în când, trebuie să te opreşti şi să-ţi fricţionezi ochii – nu mai ştii pe care coridor ai apucat-o, pe ăsta sau pe ăla (?). Este greu de închipuit că cineva ar putea vieţui luni în şir într-o asemenea construcţie, privat de lumină naturală, fără să-şi piardă minţile. Mediul de claustrare nu este cu  nimic diferit de cel al unui submarin: mediu încapsulat, cum numeşte psihologia militară acest tip de habitat extrem. Pe scurt, nu te poţi scutura de impresia că eşti captiv într-o necropolă. Studiile de specialitate despre impactul psihologic al spaţiilor subterane arată că după câteva luni de locuit într-un buncăr, absenţa vizuală a trecerii de la noapte la zi dereglează atât de mult perceperea scurgerii timpului, încât ritmul cicardian de 24 de ore se va extinde mai întâi la 28 de ore, după care la 48 de ore, ceea ce înseamnă că somnul va veni o dată la două zile. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru creier, închiderea într-un vid al fusului orar. La fel de bine s-ar fi putut filma aici capodopera SF din 1985 a lui Piotr Szulkin – O-bi, O-ba: The End of Civilization, cu o colonie de supravieţuitori ai unei ierni nucleare care o iau razna în captivitatea unui buncăr în aşteptarea Arcei salvatoare (o metaforă în cheie biblică reprezentând internaţionalismul occidental).

Camerele deschise turiștilor, cu expoziții permanente, sunt: Camera lui Mehmet Shehu, premierul Albaniei la momentul construirii buncărului; Camera Ofițerului; Apartamentul Socialist – te simți ca acasă; Sportul în Albania (1945-1990), exploatarea lui în folosul propagandei; Muzeul Comunicării Interne; Camera Șefului de Cabinet; Educația în Albania (1945-1990). Și piesa de rezistență: Camera Liderului, cu pereții îmbrăcați în fibră de sticlă. Cea mai mare și mai luxoasă. Compusă dintr-o anticameră, camera de lucru, dormitorul soților Hogea și o baie - toate dispuse într-o formaţiune de casă-vagon. La intrare te întâmpină un telefon negru cu disc, ca cele naziste, şi o hartă răpciugoasă a Albaniei, veche de vreo jumătate de scol (sau poate mai mult) şi putrezită din cauza umezelii. În mijlocul dormitorului tronează patul dictatorului, învelit cu o plapumă roșie din lână dărăcită. În aer pluteşte un iz de naftalină. Becul chior din globul veiozei de pe dormeză îți induce o toropeală oarecum plăcută, așternuturile te invită să te trântești în ele.

„Pantera neagră”

sotii hogea

Nexhmije Hogea

Uitându-mă la cadrul patului, încercam să mi-o imaginez pe madame Hogea, Nexhmije Hogea, stând pe marginea saltelei și muşcând dintr-o pralină DeLafee (ultima dintr-o cutie traficată pentru ea de peste mări şi ţări, din Elveţia şi peste frontiera insulei Corfu), în timp ce-și repeta în gând, în franceză, mantra pe care de altfel avea să o rostească fără scrupule, rece ca un drug, în ultima ei apariție televizată, la 95 de ani (încă trăiește), în 2016. Îi lua, pentru a mia oară, apărarea dragului ei Enver:

C’est la raison d’Etat, que même la raison ne comprend pas.

Rațiunea statului nu poate fi explicată prin rațiune. O traducere aproximativă. Dar efectul de cinism fetid se păstrează intact doar în franceză.

Nexhmije și Enver nu au dormit niciodată „încapsulaţi” în dormitorul acesta. Nu au avut motive. Nucleara nu a picat peste Albania. Peste albanezi a picat doar nucleara sărăciei lucii. Buncărul a rămas în ţiplă, iar Enver Hogea, lovit de un AVC ischemic, a rămas o umbră într-un scaun cu rotile. The end.

Pe 25 decembrie, cei opt parașutiști selectați de colonelul Ioan Suciu, comandantul UM 01482 și al microgarnizoanei Boteni, apăsau pe trăgaci în curtea garnizoanei din Târgoviște. La zidul Corpului de Gardă, măturați de gloanțe, Nicolae și Elena Ceaușescu se chirceau morți pe asfalt în nori de pulbere, cu cojoacele năclăite de sânge. Pe 8 iulie 1997, an fatidic pentru Albania, văduva lui Hogea declara în The New York Times ce a simțit când a văzut execuția soților Ceaușescu.

Oroare, asta a simțit. Oroarea de a vedea inimaginabilul devenind realitate.

Am crezut că așa ceva (căderea comunismului – n.m.) nu se va întâmpla niciodată aici. Dar după ce am văzut ce s-a petrecut în România, am înțeles că este posibil.

Tranziția post-comunistă a prins-o pe Nexhmije Hogea cu poftă de scris. De scris o memorialistică îndârjită care, carte cu carte, a pornit o cavalcadă împotriva adevărului istoric legat de fabrica de teroare pe care soţul ei a construit-o umăr la umăr cu ea.

„În întunecata galerie a soţiilor de tirani, Peninsula noastră Balcanică are două modele: Elena Ceauşescu, în România, şi Nexhmije Hoxha, în Albania. Prima a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice – iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol. Cea de a doua s-a remarcat printr-o înclinaţie spre trivialitate şi printr-o cruzime fără egal, ceea ce i-a făcut pe albanezi să o poreclească «Pantera neagr㻓, scrie Ismail Kadare, romancierul suprem al gulagului albanez, în prefața cărții Sinistra doamnă (Ed. Humanitas, 2009), monografia demistificatoare semnată de Fahri Balliu.

Odată finalizat turul, când revii la lumină, şi te întorci pe drumeagul în pantă spre tunelul militar, timp de câteva clipe vei experimenta (acesta a fost cazul meu) un soi de cacofonie spaţială - strania senzaţie că lucrurile din jur se micşorează puţin câte puţin.

Ieşită din comunism, Albania era a treia cea mai săracă ţară a lumii. Noi stăteam puţin mai bine în mormânt. Şi, dincolo de vremurile grele, am fost mai norocoşi decât ei. Dar de doi ani încoace, iarăşi ni s-a defectat busola şi săgeata dinăuntru se învârte frenetic, iarăşi ne hăituieşte în ţoale noi era de cleptocrație mexicană a PDSR-ului.

Ei încă privesc spre UE ca spre Babilon şi nu te lasă inima să le spargi balonul de săpun.

 

Etichete: comunism , nicolae ceausescu , buncar , Albania , executie ceausescu , tirana , enver hogea , enver hodja , comuism romania , comunism albania , buncare albania

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale