Alexandru Rafila: Sunt 70 de cazuri de infectare cu Omicron în 11 țări europene. Vor fi și în România

Data publicării:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, avertizează că România nu va fi ocolită de noua variantă de SARS-CoV2 Omicron, în condițiile în care s-au înregistrat deja 70 de cazuri în 11 țări europene.

„Deja există 11 state UE si 70 de cazuri înregistrate la nivelul regiunii Europa a OMS. Nu peste mult timp, și în România se vor înregistra astfel de cazuri. Mobilitatea este prea mare la nivel global astfel încât să credem că țara noastră va fi ocolită de noua tulpină”, a spus Alexandru Rafila la un eveniment al Colegiului Medicilor din România.

„Asta nu înseamnă că lucrurile se schimbă în vreun fel, dar trebuie să fim pregătiți de o eventuală recrudescență a infecției și asta nu o putem face decât dacă dezvoltăm serviciile care oferă oamenillor posibilitatea de a primi diagnostic, evaluare și tratament în afara spitalelor, pentru cazurile moderate sau ușoare”, a spus el.

„Nu putem să tragem nicio concluzie legată de faptul că Omicron ar produce infecții mai grave decât alte tulpini. E de foarte mare interes și o să aflăm în următoarele săptămâni dacă exista vreo particularitate la infectările cu această tulpină”, a mai spus ministrul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri