Sari la conținut

Amenzi usturătoare pentru șoferii fără ITP. Riscați sancțiuni dure dacă sunteți prinși

Atenţie, şoferi! Dacă v-a expirat Inspecţia Tehnică Periodică, mai aveţi timp până duminică să o faceţi, altfel înmatricularea voastră va fi suspendată. Mai mult, dacă poliţiştii vă trag pe dreapta, veţi plăti o amendă usturătoare şi veţi rămâne fără talon şi numerele de înmatriculare. Tot de duminică, şefii staţiilor ITP vor fi obligaţi să monteze camere de supraveghere în service-uri.

Ziua de 20 mai anunţă o adevărată revoluţie în parcul auto din România şi asta pentru că şoferii care nu au ITP-ul valabil, şi sunt prinşi la volanul maşinii, vor avea mari probleme cu legea.

„Vehiculul va fi scos cumva din partea carosabilă. Între 1305 și 2900 de lei, reținerea certificatului de înmatriculare și reținerea plăcuțelor. Dovadă este emisă fără drept de a conduce”, spune Gelu Mareș, purtător de cuvânt Direcția Rutieră.

Sunt sancţiuni care i-au făcut pe şoferi să meargă urgent la direcţia de înmatriculări.

„La nivelul Bucureștiului am ajuns la o medie de 500 de transcrieri pe zi, ceea ce reprezintă foarte mult. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când aveam 100-150 pe zi”, declară Florin Catană, șeful DRPCIV.

„Poliția nu va face o vânătoare de astfel de situații. Vom desfășura activități așa cum am desfășurat și până acum”, adaugă Gelu Mareș, purtător de cuvânt Direcția Rutieră.

Noua legislaţie aduce noi reguli şi pentru şefii de staţii ITP. Ei sunt obligaţi să monteze camere de supraveghere în service-uri.

„Se poate urmări fiecare ITP în parte, pe fiecare stație, pe fiecare inspector. În acest fel se reduc șansele ca mașinile care au anumite probleme să poată trece un pic neobservate, să zicem, de ITP”, explică Daniel, manager stație ITP.

Registrul Auto Român obligă stațiile ITP să păstreze imaginile timp de șase luni.

Drept urmare şi profitul firmelor care vând şi montează camere de supraveghere a crescut.

„Aici au fost trei camere, iar prețul în functie de calitatea imaginilor, dacă e full HD sau doar HD a camerelor, prețul este între 1.000 de lei și 3.000 de lei”, spune George Hârșu, manager firmă de securitate.

Şoferii sunt de acord cu noile măsuri, mai puţin cu amenzile.

- Trebuie să fii în regulă cu mașina ca să circuli pe drumuri publice, ca să nu se întâmple alte nenorociri. Cam mult, cam mult pentru un șofer. Trebuia să fie mai puțin. De fapt ,toate amenzile sunt mari.

- Foarte bine, sunt de acord cu treaba asta. Să plătești și mașina cu care ți-o tractează de acolo. Mașinile, după câte am văzut eu lasă de dorit.

Noua legislaţie va intra în vigoare duminică, pe 20 mai. Şoferii îşi pot verifica starea înmatriculării şi pe site-ul Direcţiei Regim Permise.

Etichete: itp , itp expirat , amenda itp expirat , reguli noi itp , itp masina , dragnea itp expirat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale