Atenționare de călătorie pentru cei care merg cu mașina personală în Grecia. S-a schimbat codul rutier

Data publicării:
shutterstock_682371913
Foto: Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia cu privire la modificările aduse de Noul Cod Rutier elen, privind sancțiunile și aplicarea acestora în cazul nerespectării prevederilor legale.

shutterstock_682371913
Foto: Shutterstock

MODIFICĂRI ADUSE CODULUI RUTIER AL REPUBLICII ELENE

1. Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

2. Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv Bluetooth sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

3. Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcool de:

- 0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului; 
- 0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;
- peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

4. Depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

5. Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

6. Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp 20 de zile.

7. Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

8. Staționarea - parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

9. Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu handicap sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

10. Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

11. Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stânga sau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

12. Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

13. Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o moștenire în 2025? Ce taxe trebuie plătite și cine este scutit
Digi FM
Imaginile de aproape 5 milioane de like-uri. Sora celebrei Selena Gomez a împlinit 12 ani, iar artista i-a...
Pro FM
Ce înălțime are Lidia Buble. Artista a răspuns la una dintre cele mai mari curiozități ale fanilor
Film Now
Brad Pitt a revenit la tunsoarea celebră din anii ’90. Cum a fost surprins actorul la premiera „F1” din...
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
Newsweek
PSD anunță ce se întâmplă cu pensiile. Care sunt 5 pericole care pot duce la scăderea pensiilor?
Digi FM
Nunta lui Jeff Bezos, programată la Veneţia, declanşează un val de nemulțumiri. Unii localnici acuză că...
Digi World
Ce efecte negative au dușurile foarte fierbinți. Avertismentul medicilor și sfaturi pentru temperatura ideală...
Digi Animal World
Câinii știu cât este ceasul datorită nasului lor. Cum simt trecerea timpului animalele de companie
Film Now
Cum sunt, de fapt, Daniel Craig și Rachel Weisz. Fosta lor vecină a rupt tăcerea: „Am doar lucruri frumoase...
UTV
Hara, iubita lui Iustin Petrescu, reacție fermă după acuzațiile de violență: „Am toleranță aproape spre zero”