Avertizare de caniculă pentru turiștii care vor să meargă în Grecia și Croația (Ministerul de Externe)

Data publicării:
Insula Kos, Grecia
Insula Kos, Grecia Foto: Profimedia

Ministerul de Externe a emis sâmbătă atenționări pentru turiștii care vor să meargă în Grecia sau Croația, unde se înregistrează temperaturi foarte ridicate, iar autoritățile meteo din aceste țări au transmis avertizări de caniculă.

Ministerul de Externe îi informează pe românii care se află, tranzitează sau care intenţionează să călătorească în Grecia că serviciul național de meteorologie a emis o prognoză de caniculă, cu temperaturi de până la 40-42 de grade Celsius, pentru întreg teritoriul Greciei, începând de sâmbătă.

Valul de căldură, provenit din Europa de Vest şi Nordul Africii, va afecta în principal vestul, centrul şi nordul Greciei, insulele din sud-estul Mării Egee, precum şi arhipelagul insulelor Dodecaneze, iar efectele caniculei se vor resimți în special în zonele din interiorul ţării.

Vor fi afectate regiunile Macedonia centrală, Tesalia, Sterea şi peninsula Peloponez, temperaturile prognozate urmând a atinge până la 40 de grade Celsius, în timp ce în zonele din interiorul continentului vor fi mai chiar ridicate (41-42 de grade Celsius).

Pentru insulele Ionice, arhipelagul Dodecanez şi sudul Insulei Creta sunt prognozate temperaturi de la 35 până la 37 grade Celsius, în timp ce în restul insulelor elene temperaturile vor avea o valoare de la 33 până la 35 grade Celsius, se arată într-un comunicat MAE.

În regiunea Attica (inclusiv capitala Atena) temperatura maximă va fi cuprinsă între 39 şi 40 grade Celsius, în timp ce în zonele de coastă aceasta va fi cu 3 până la 4 grade mai scăzută, datorită brizei marine.

Potrivit Serviciul de Meteorologie (EMY), valul prelungit de caniculă ar putea să afecteze Grecia până la sfârşitul lunii iulie.

Autorităţile elene avertizează că temperaturile ridicate şi, parţial, intensificările vântului vor favoriza în continuare apariţia unor incendii de vegetaţie.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet atena.mae.ro, salonic.mae.ro, ec.europa.eu, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

Cod roșu de caniculă în Croația

În Croaţia, institutul hidro-meteorologic național a emis cod roșu de temperaturi ridicate pentru perioada 22-26 iulie, mai precizează MAE. Avertizarea cod roșu de caniculă privește regiunile Zagreb, Karlovac, Knin, Rijeka şi Split, fiind prognozate temperaturi de 34-40 de grade Celsius.

De asemenea, a fost emis un cod portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek, Gospic şi Dubrovnik.

MAE le recomandă românilor care se află în această țară să evite expunerea directă la soare, pe cât posibil în intervalul orar 11:00 - 16:00 şi să se hidrateze corespunzător.

Autorităţile croate avertizează cu privire la disconfortul termic, precum şi la riscul apariţiei de incendii de vegetaţie.

Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional - www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă www.ccaa.hr.

Ministerul de Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...