Bărbatul din Capitală care și-a ucis soția în fața copilului s-a predat. Ce a făcut după crimă

Data publicării:
ancheta politie crima
Anchetă a poliției. Foto: captură Digi24

Bărbatul bănuit că și-a înjunghiat mortal soția, într-un apartament din Capitală, s-a predat la Poliție. Secția 13 Poliție a fost sesizată, miercuri, prin apel 112, cu privire la incidentul petrecut în sectorul 3.

„La fața locului au sosit polițiștii precum și un echipaj medical care au efectuat manevre de resuscitare. În pofida, eforturilor medicale, a fost declarat decesul persoanei”, anunța Poliția Capitalei.

Bărbatul s-a predat în cursul nopții la Secția 8 Poliție.

Femeia ucisă avea 47 de ani, iar martor la crimă ar fi fost unul dintre cei trei copii ai cuplului. Imediat după crimă, bărbatul a fost văzut coborând pe scările blocului în care locuia și chiar și-a salutat o vecină. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei. Cei doi soţi aveau un băiat de 20 de ani şi gemeni, un băiat şi o fată, în clasa a VIII-a. 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri