Bonusul pentru medicii de familie dacă îi conving pe oameni să se vaccineze

medici familie
Etapa a doua de vaccinare a început pe 15 ianuarie. Foto: gov.ro

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care stabileşte cum vor fi renumerate cadrele medicale care vor participa la procesul de vaccinare. Medicii de familie vor primi un bonus de 30 de lei pentru fiecare pacient imunizat, sumă ce ulterior poate crește. 

Astfel, medicii de familie vor trebui să informeze, programeze în platformă, să se asigure că vin pacienții la vaccinare, după monitorizeze. Aceștia vor primi 30 lei pentru fiecare pacient. Când se trece de 50% din lista de pacienți pe care îi are medicul de familie, plata va fi de 50 de lei pe pacient, respectiv 60%, 60 de lei pe pacient.

"Medicii de familie sunt esenţiali în această periodă şi sunt esenţiali întotdeauna şi sistemul de sănătate trebuie să le acorde importanţa pe care o au peste tot în lume. În perioada următoare ne bazăm pe medicii de familie şi îi programeze pe pacienţii care vin să se vaccineze şi să stea la dispoziţie oamenilor după vaccinare. Medicii de familie vor fi renumeraţi pentru această muncă suplimentară, e vorba de o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară. Vorbim de programare, informare şi monitorizarea pacienţilor. Această plată despre care vorbesc va fi de 30 lei pentru fiecare pacient, pentru acest serviciu, acolo unde medicul de familie îl programează pe pacient şi acolo unde pacientul merge şi se vaccinează şi lucrurile merg în regulă. Când se trece de 50% de lista persoanelor eligibile la vaccinare, noi considerăm că e efort mare al medicului de familie şi atunci plata se face cu 50 lei pe pacient, respectiv 60% din lista persoanelor eligibile vorbim de 60 de lei. Aceste două puncte au aplicabilitate practică şi de mâine ne bazăm pe oamenii care vor veni alături de cei care vor veni alături de cei din centrul de vaccinare”, a precizat Vlad Voiculescu. 

Pentru că este o muncă suplimentară, în afara programului normal de lucru, medicii vor fi renumeraţi cu 90 lei pe oră, cu 45 lei pe oră asistenţii medicali şi cu 20 lei pe oră registratorii.

Ordonanţa de urgenţă privind măsurile pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID 19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii stabileşte „unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID 19 care desfăşoară activitate în centrele de vaccinare organizate în conformitate cu prevederile Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID 19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, precum şi alte măsuri în domeniul sănătăţii”, arată actul normativ.

Editor : Alexandra Andronie

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate