Sari la conținut

Decăderea unui fost oraș monoindustrial din România. Odată prosperă, localitatea este acum o ruină

Orașul Călan, sau definiția fidelă a măririi și decăderii unei foste localități monoindustriale. Prosper înainte de 1989, micul oraș din județul Hunedoara este acum opusul celui din perioada comunistă. Combinatul siderurgic, odinioară unicul producător de fontă cenușie din țară, a fost decimat bucată cu bucată, iar dispariția lui a adus și la declinul urbei.

În 1989, la combinatul din Călan lucrau 6.500 de oameni. Mircea Moise era unul dintre ei. Are 54 de ani şi trăiește din salariul soției și din alocațiile pe care le primesc 2 din cei 6 copii ai săi. În 1999 a fost disponibilizat, după mai bine de doua decenii în care a lucrat în siderurgie.

 ”Aveam atunci 48 și de-atunci am lucrat la mai multe societăți de-astea comerciale, 2 ani, 1 an, depinde fiecare cât avea nevoie de om. Acuma de ...iată, eu am jumate de an și nu găsesc de lucru, de-aia tot iau ziare, să mă uit în ele, și nu te mai angajează, am 54 de ani, a declarat Mircea Moise, fost angajat combinat siderurgic.

Problema găsirii unui loc de muncă este una generală în micul oraș hunedorean.

”Nimeni nu mă angajează, nimeni nu mă scoate la pensie. Și atunci ce facem?”, a spus un localnic.

”Locurile de muncă, aici îi problema numărul 1, zic eu”, a declarat un alt localnic.

Tabloul dezolant al traiului în fostul oraș industrial este completat de clădiri dezafectate, care stau să se prăbușească, platforma încă neecologizată a fostului combinat, blocuri gri, părăsite, oameni triști, nostalgici după prosperitatea de odinioară. În ultimul deceniu, peste 2 mii de tineri din oraș au plecat în străinătate, alungați de lipsa oricărei perspective.

”Am trecut de la bine la rău, iar acest lucru se simte și s-a simțit cel mai acut în orașele mici, în orașele monoindustriale. Șansa acestor orașe va fi întotdeauna una redusă atâta timp cât nu există o politică națională coerentă, atâta vreme cât nu există o strategie națională coerentă”, a declarat Adrian Iovănesc, primarul orașului Călan.

Populația orașului Călan nu depășește 10 mii de locuitori, dintre care 8 mii reprezintă populația activă. În oraș sunt acum doar 13 locuri de muncă disponibile. Nici parcul industrial, considerat cel mai mare din vestul țării, nu a salvat situația la Călan. Întins pe mai bine de 40 de hectare a costat 64 de milioane de lei, bani europeni, și era gândit să creeze peste 12 mii de locuri de muncă.

”Inaugurat în urmă cu 1 an și jumătate, situl industrial oferă zeci de birouri, hale și parcele în aer liber. Cu toate acestea, până acum doar 3 investitori au închiriat spații aici”, relatează Andrada Velciov, jurnalist Digi24.

Orașul Călan este doar unul dintre exemplele fostei comunități monoindustriale din județul Hunedoara aflate în declin economic, alături de localitățile miniere din Valea Jiului.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Etichete:

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale