Când se schimbă ora?

Data actualizării: Data publicării:
Britain Prepares For Change To British Summer Time
Foto: Gulliver/GettyImages

România trece la ora oficială de vară în ultimul weekend din luna martie, când vom dormi mai puțin, pentru că ceasurile se dau înainte cu o oră.

Britain Prepares For Change To British Summer Time
Foto: Gulliver/GettyImages

Prin urmare, peste o săptămână, mai precis în noaptea de sâmbătă, 25 martie, spre duminică, 26 martie, ora 3:00 va deveni ora 4:00, iar 26 martie va fi cea mai scurtă zi din an. Trecerea la ora oficială de vară se face astfel la câteva zile de la instalarea primăverii astronomice (20 martie).

Odată cu modificarea orei, diferența față de timpul universal (GMT) va fi de trei ore. În restul anului, diferența orară față de ora meridianului Greenwich (GMT) este de două ore.

Prin această schimbare, orarul de vară din România este corelat cu cel practicat în țările membre ale Uniunii Europene și se aplică pentru perioada cuprinsă între ultima duminică a lunii martie și ultima duminică a lunii octombrie (29 octombrie).

Schimbarea orei ar putea afecta persoanele sensibile la „ceasul biologic”. Astfel, aceste persoane ar putea avea nevoie de o perioadă de acomodare, până se vor obișnui să se trezească cu o oră mai devreme.

Prin introducerea orei de vară, s-a urmărit ca oamenii să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.

Ora de vară a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la Ora de vară a fost suspendată.

În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar, în 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
O patinatoare olimpică i-a cerut profesorului o amânare la teme pentru că participa la JO de la Milano...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony rupe tăcerea despre scandalul familiei Beckham: „Ceea ce se spune nu este deloc adevărul”
Film Now
A fost dezvăluită cauza morții lui Catherine O’Hara. Ce boală avea celebra actriță și ce scrie în...
Adevarul
Medicamentele aparent banale care afectează capacitatea de a conduce și pot atrage probleme la un control...
Newsweek
Pensii crescute pe bandă rulantă în urma proceselor cu Casa de Pensii pentru anumiți pensionari. Ce au muncit
Digi FM
Rică Răducanu, noi declarații despre viciul care l-a lăsat fără bani în buzunar: „E boală pe viață, e clar!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Elon Musk visează la primul oraș pe Lună, capabil să se "autodezvolte". Prioritatea SpaceX nu mai e...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
De ce a refuzat Gwyneth Paltrow o scenă intimă cu Ethan Hawke, acum aproape 30 de ani: "Doamne, tatăl meu o...
UTV
Shakira a căzut pe scenă în timpul unui concert din San Salvador. Reacția artistei i-a surprins pe fani