Video Cât costă în 2021 încălzirea cu lemne? Românii își fac stocul pentru iarnă, de teama scumpirilor

Data publicării:
soba si lemne de foc taiate
Românii care fac focul în sobă ori au centrale pe lemne își pregătesc deja stocul pentru iarnă. Foto: Profimedia Images

În timp ce facturile la gaz și curent au explodat, lemnul de foc pare ceva mai accesibil. Dar chiar și așa, o familie care locuiește într-o casă mare, în zonă de munte, ajunge să plătească până la 7.500 de lei pe lemne, într-un sezon rece. Românii care fac focul în sobă ori au centrale pe lemne își pregătesc deja stocul pentru iarnă, de teama unor posibile scumpiri. Deocamdată, comparativ cu anul trecut, raportat la luna august, prețurile la lemn de foc sunt aproximativ la fel.

În Șișești, județul Maramureș, oamenii folosesc în lemnele la încălzire. Pe doamna Parasca am găsit-o în curtea casei, chiar în timp ce descărca lemnele cumpărate pentru sezonul rece. Femeia spune că pentru casa pe care o are e nevoie de multe lemne, "cam 30 de metri cubi de lemn. Pentru o iarna."

- Ar fi mai bine cu gaz?

- Foarte, foarte! Dar nu știu de ce la noi nu se aduce gazul.

Deși știe că tariful la gaze a explodat în ultimele săptămâni, spune că nici cu lemnele de foc nu este mai ușor.

- Știți cât de greu ii a face lemne? A procura lemn?!

În localitatea Șișești, un metru cub de lemn de foc costa 250 de lei, la care se adaugă transportul și mâna de lucru.

Ioan Tomoiagă - șef birou producție Direcția Silvică Maramureș: "Comparativ cu anul trecut, raportat la luna august, prețurile la lemn de foc sunt aproximativ la fel. Sunt solicitari destul de multe, sunt zone unde nu facem față cu asigurarea lemnului de foc, având în vedere cantitatea pe care putem sa o exploatăm noi în zona respectivă, ca nu peste tot avem aceeași cantitate".

Ca să evite scumpirile din toamnă, unii localnici și-au cumpărat lemne încă de la începutul anului. Andrei Fila are 3 sobe în casă și consumă, în total, 12 metri cubi de lemn în lunile de iarnă.

- 200 metrul, 2000 de lei, 2400.
- 2400 de lei pe o iarna?
- Pe o iarna, da.
- Ați iesi mai ieftin cu o centrala pe gaz?
- Apoi acuma habar n-am, nu stiu... Mai ieftin nu cred, dar mai comod. 

Până la finalul anului, Direcția Silvică Maramureș trebuie să asigure populației 29.000 de metri cubi de lemn de foc.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate