Cazul Timișoara. Mărturia cutremurătoare a bărbatului care și-a pierdut familia: Medicii s-au gândit că soția a încercat să se sinucidă

Data actualizării: Data publicării:
tata timisoara

Autoritățile sunt din nou în alertă la Timișoara. De azi-noapte şi până azi au mai fost trei apeluri la 112, locatari din acelaşi bloc în care trei persoane și-au pierdut viața, care acuzau greață, vărsături și dureri de cap. Cinci oameni au fost internați, trei dintre ei sunt copii. Între timp, bărbatul care și-a pierdut soția și copilul de doar trei ani a povestit pentru Digi24 momentele cumplite prin care a trecut familia lui.

Am văzut 3 indivizi pe coridor, izolau pe lângă tocurile de la ușă. Nu știam ce se întâmplă. Am văzut și un vermorel lângă ei. Nu aveau echipament pe ei”, povestește Teodor Ion Bota.

Sâmbătă dimineață, după ce a plecat soția la serviciu, copilul s-a simțit rău. M-am dus la urgențe acolo la noi și domnul doctor care a fost de gardă i-a făcut un consult. Mi-o dat o rețetă. Tot așa s-a simțit. Am telefon după salvare, a venit de la Luis Țurcanu. L-am dus la spital a doua oară. Acolo jos cât am stat mi-au spus că are diabet. L-a mutat la terapie intensivă, acolo a rămas mama cu el”, spune bărbatul.

Mă sună nevasta și mi-a spus: a ieșit cineva din salon de acolo și a spus că inima lui Darius s-a oprit. Când am auzit asta, eram terminat. Mi-a spus: se luptă ca să-l resusciteze. Și-a revenit, zice, dar încă-l mai resuscitează. A ieșit o doamnă doctor și mi-a spus: ne pare rău, dar copilul s-a dus”, spune bărbatul.

Și sâmbătă noaptea a început și ea, avea simptomele pe care le-a avut băiețelul. Eu la fel, mă durea, stare de somnolență așa. Nevasta rău, rău și rău. Am dat telefon la salvare. N-au spus nimica medicii. Probabil ceva intoxicație, au spus, dar nu știau nici ei de la ce și de la cum”, spune el.

Bărbatul povestește că medicii au bănuit că soția sa ar fi încercat să se sinucidă.

Medicii de aici s-au gândit la altă variantă, că dacă copilul a decedat primul, s-au gândit că soția a luat ceva, că s-a pierdut cu firea, ca să se omoare și ea. Când am spus că și mie mi-e rău, de abia atunci au realizat că ceva nu e în regulă de acolo de la bloc. Acum mă simt mai bine, dar în suflet nu mă simt așa bine”, mai spune Teodor Ion Bota.

Un copil de 3 ani, mama acestuia și un bebeluş de 9 zile au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. La această oră, la Spitalul Județean din Timișoara sunt internați 10 adulți, la Spitalul Municipal un adult internat și un adult evaluat, iar la Spitalul „Louis Turcanu” sunt 29 copii internați și alți doi în evaluare, din cauza substanțelor folosite.

Procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăți care a făcut deratizarea, care a folosit un insecticid denumit „Delicia - GASTOXIN”, ce are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare.  

Ministerul Sănătății a constituit o Comisie de analiză după cazul de la Timișoara, fiind luată decizia de verificare a activității DSP privind societățile de deratizare. Ministrul Victor Costache a cerut modificarea legislației ca direcțiile de sănătate publică să certifice utilizarea biocidelor.

Patronul firmei care a făcut deratizările în cele două blocuri de locuințe evacuate în Timișoara a fost arestat pentru 30 de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit un nume uriaș al României. Lasă în urmă multă tristețe, însă numele lui Rodion Gheorghiță va dăinui...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...