Video Ciolacu anunță că își asumă răspunderea în Parlament pe măsurile fiscale: „Îmi voi pune mandatul pe masă”

Data actualizării: Data publicării:
CIOLACU
Prim-ministrul Marcel Ciolacu. FOTO: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, înainte de ședința de Guvern, că își va asuma răspunderea în Parlament pe pachetul de reformă fiscală. „Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament pentru reforme și dreptate socială”, a spus Ciolacu, precizând că nu va „ceda un mm indiferent de presiunile celor din sistem”.

„Reforma statului trebuie să fie profundă și ireversibilă. Nu mai poate fi o regulă pentru bogați și companiile privilegiate și alta pentru oamenii obișnuiți care muncesc. Nu mai putem continua așa. Vreau să iau puțin de la noi, cei cu putere de muncă, și de la cei care fac foarte muți bani pentru a da și la pensionari care au muncit o viață și la cei aflați în nevoie. Cred că acesta este modul corect în care un stat trebuie să se comporte în fața cetățenilor săi.

De aceea vreau să anunț că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală și cele pentru combaterea evaziunii. Îmi voi pune mandatul pe masă în Parlament pentru reforme și dreptate socială. Trebuie să separăm apele și românii să vadă cine vrea cu adevărat să facă reforme și să ducă această țară înainte și cine se opune și luptă pentru privilegii și pentru marile averi. Voi merge înainte cu toată fermitatea”, a afirmat Ciolacu. 

„Acest guvern este Guvernul României și în această logică vom pune România pe primul loc. Avem nevoie de o Românie decentă și echitabilă pentru toți. Pentru asta trebuie să oprim debandada bugetară. Trebuie să facem un sistem fiscal echitabil pentru toată lumea și trebuie să luptăm în mod real cu evaziunea. Risipa bugetară, evaziunea și ocolirea taxelor cumulate sunt frâna care ține pe loc dezvoltarea României.

Din punctul meu de vedere nu mai puteam continua așa. Miliarde de euro ajung în buzunarele unor șmecheri sau sunt risipite cu instituții care se calcă în picioare, în loc să fie folosite pentru drumuri, spitale și școli. Discuțiile din ultimele săptămâni au arătat clar că avem nevoie de reforme profunde.

Am văzut vociferări, chiar și atacuri din partea unor ipocriți, care au uitat ce obligații au pus cu mâna lor în PNRR și acum vin și le critică. Vreau să vă spun foarte clar că nu voi ceda un mm indiferent de presiunile celor din sistem. Voi merge până la capăt cu echipa guvernamentală pentru a tăia risipa și pentru ca toți să plătească ceea ce se cuvine în această țară”, a mai spus premierul României. 

Liderii celor două partide, PSD și PNL, au decis, luni, măsurile fiscale cu care vor merge ministrul Finanțelor și premierul la Bruxelles pentru a le discuta cu Comisia Europeană. Acestea vor fi adoptate de Guvern, urmând ca o parte dintre ele să se aplice din octombrie, iar restul din ianuarie.

Intenția Guvernului este de a convinge Comisia Europeană că va reduce deficitul față de anul anterior, însă acesta va depăși ținta asumată în proiectul de buget. „Pe evoluția actuală, fără măsuri, ne îndreptăm spre 5,8-6%. Trebuie să reducem deficitul cu cel puțin 0,5-0,7%”, spun surse Digi24.ro.

Printre măsurile pe care Coaliția le ia în calcul se numără eliminarea unor facilități fiscale, impozitarea multinaționalelor pe cifra de afaceri, dacă impozitul pe profit este mai mic de 1% din CA, precum și reducerea plafonului pentru IMM-uri. Liderii PSD și PNL au discuta și despre introducerea așa-numitei „taxe pe lux”.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri