Ciolacu, după ce Comisia Europeană nu a fost convinsă de măsurile fiscale propuse: Azi plec la Bruxelles. Vom găsi o soluție justă

Data actualizării: Data publicării:
cilacu face declaratii
Marcel Ciolacu dă asigurări că TVA-ul pentru alimente şi medicamente nu va creşte. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că va merge la Bruxelles, unde „va discuta câteva decizii esențiale pentru ca planul României să meargă, cu succes, mai departe”. Prim-ministrul a mai adăugat că „este convins că și Comisia Europeană va recunoaște eforturile financiare deosebite făcute de România în acest an pentru susținerea Ucrainei și Republicii Moldova, explicând că sigur se va găsi o soluție justă, astfel încât cadrul fiscal bugetar stabilit pentru 2023, 2024 și 2025 să fie actualizat”.

„După-amiază plec la Bruxelles, unde mă voi întâlni cu oficialii europeni, ca să discut câteva decizii esențiale, pe care trebuie să le luăm împreună, pentru ca planul României să meargă, cu succes, mai departe”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul a mai declarat că „este decis să nu renunțe la vreo reformă”.

„Sunt decis să nu renunț la vreo reformă și să livrăm tot ce ne-am asumat, încheiem renegocierea PNRR, finalizăm noua formă a programului REPowerEU, vom face reforma pensiilor, depunem cererea de plată nr. 3 și vom lua măsurile fiscale care să ne permita dezvoltarea sustenabilă a României, așa că azi, împreună cu tot cabinetul, vreau să trecem în revista toate jaloanele care trebuie închise, pentru a depune cererea de plată nr. 3”, a mai explicat Ciolacu.

De asemenea, premierul a reiterat faptul că „este dispus să-și pună pe masă mandatul de premier și să-și asume răspunderea, alături de Guvern, pe măsurile fiscale agreate cu Comisia Europeană.

„În spiritul solidarității europene sunt absolut convins și există deja semnale în acest sens că și Comisia va recunoaște eforturile financiare deosebite făcute de noi în acest an pentru susținerea Ucrainei și Republicii Moldova. Sunt sigur că vom găsi, împreună cu partenerii europeni, soluția justă, astfel încât cadrul fiscal bugetar stabilit pentru 2023, 2024 și 2025 să fie actualizat, ținând cont de aceste realități”, a mai spus premierul Ciolacu.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri