Cresc indemnizaţiile pentru foştii deţinuţi politic

Data actualizării: Data publicării:
inchisoare pitesti

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care stabileşte ca indemnizaţiile foştilor deţinuţi politic să fie majorate de la 400 de lei la 700 de lei pentru pentru fiecare an de suferinţe din cauze politice.

Astfel, aceste persoane au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenţie, sau pentru perioadele în care au fost strămutare în alte localităţi, deportare în străinatate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.

Soţul/Soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei
neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Indemnizaţiile acordate sunt neimpozabile şi nu se iau în calcul la stabilirea altor drepturi, potrivit legii.

Legea a fost iniţiată de parlamentarii PNL Raluca Turcan, Gabriel Andronache şi Ioan Cupşa şi a fost adoptată de Parlament în luna iunie.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine