Sari la conținut

VIDEO Din culisele unei declarații inutile. Cum a fost pregătită apariția publică a fostului șef al Jandarmeriei

Colonelul Sebastian Cucoş a ieşit marți pentru prima dată în faţa presei, la patru zile de la incidentele din Piaţa Victoriei. A fost o declaraţie de presă succintă și impregnată de apeluri patriotice la calm, iar fostul șef al Jandarmeriei nu a răspuns în final la vreo întrebare din partea presei. Nici nu a transmis vreun mesaj persoanelor rănite, după intervenţia violentă a forţelor de ordine. O declarație care mai mult a nedumerit decât a clarificat.

Actualizare: Ministrul de Interne, Carmen Dan, a numit marţi, cu o zi înaintea expirării interimatului lui Sebastian Cucoş, un nou şef la Jandarmeria Română - Ionuţ Sindile, prim-adjunct al inspectorului general şi şef al Statului Major al Jandarmeriei Române (detalii aici).


Iată cum a fost pregătită intrarea în scenă a șefului Jandarmeriei, al cărui mandat interimar în fruntea instituției a expirat chiar marți: 

- Rugămintea mea, lăsaţi acolo zona aia să fie liberă. Zona asta de aici să fie liberă.
Aia unde o puneţi? O să vină pe aici inspectorul general.
Să nu se împiedice, da?
Alexandra! Să laşi liber acolo, te rog. Te rog din suflet. Mersi!
Pentru cei care transmiteţi: sunt doar declaraţii.
- Nu punem întrebări?
- Fără întrebări.
Lasă liber acolo. Mai e puţin şi începem.
Alin, laşi liber locul acolo.
Ţineţi acolo, lăsaţi liber acolo.
Rugăminte, încă o dată: lăsaţi spaţiul ăla liber, când iese de pe culoarul de acolo...
Nu, rămâneţi aici.

- Dar n-are pe unde să treacă.
- Astea sunt regulile. Mergeţi un pic mai aici, Ioana. Aveţi loc.  Ioana, să lăsăm un loc. O persoană. Ioana, acolo o persoană, trebuie să treacă o persoană.

Iar persoana, Sebastian Cucoș, și-a făcut în cele din urmă apariția. Fără scuze și fără explicații, doar cu apeluri la calm presărate, în mos straniu, cu referiri la propria carieră - așa s-a prezentat șeful Jandarmeriei, într-o declarațe publică. Înconjurat de icoane, Sebastian Cucoș i-a îndemnat pe români să nu uite cine îi salvează de la inundații și din troiene, apoi a plecat și a ieșit din încăpere fără să tresară la corul jurnaliștilor care voiau să afle multe răspunsuri, deși fuseseră avertizați de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei că nu trebuie să-i pună întrebări.

cucos 2 icoane ganea

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citiți și:  Șeful Jandarmeriei, prima reacție după violențe: „Nu am făcut decât să îmi iubesc ţara, drapelul ăsta, să cred în Dumnezeu şi în camarazii mei”

(VIDEO. Între vorbe și fapte)

Mai sus am redat discuția dintre reporterul Digi24 Ioana Ciurlea și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, discuție care a avut loc cu puțin timp înaintea declarației șefului instituției. Ioana Ciurlea a povestit la „Imparțial” ce nu s-a văzut la televizor, la ce a fost martoră în timpul protestelor și la ce s-ar fi așteptat din partea șefului Jandarmeriei:

 

Etichete: culise , seful jandarmeriei , sebastian cucos , proteste 10 august 2018 , declaratii sef jandarmi

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale