Copiii dintr-o comună se trezesc la ora 4 ca să meargă pe jos câțiva kilometri, de unde să prindă cursa către școală

Data publicării:
elevi

Asociația Elevilor din Constanța susține că este inadmisibil ca în secolul XXI să existe sate care să nu aibă acces la transport în România. AEC se referă la copiii dintr-o comună care se trezesc la ora 4 și merg 3 km pe jos să prindă o cursă către școală, relatează Mediafax.

Reprezentanții elevilor din Constanța arată, într-un comunicat de presă că, pentru a ajunge la școala dintr-o comună vecină, zeci de copii din comuna Lipnița sunt nevoiți să se trezească zilnic la ora 4 dimineața și să meargă pe jos 3 kilometri pentru a ajunge în stația de unde sunt preluați în jurul orelor 5.45- 5.55, din cauză că există un număr limitat de curse de transport.

Portrivit AEC, vinovat pentru această situație ar fi Consiliul Județean Constanța, care nu ar fi încheiat contracte cu transportatorii pentru a nu le plăti compensații.

„Astfel, dezinteresul autorităților locale determină elevii să se chinuie zilnic stând treji de la ora 4 dimineața, urmând ca apoi să stea de la ora 8 până în jur de orele 13-14 la liceu, doar pentru ca apoi să se întoarcă acasă obosiți. Acest lucru afectează puternic concentrarea lor, dar și sănătatea. Din păcate, într-o țară unde accesul liber la educație pentru fiecare copil este un principiu existent doar pe hârtie, astfel de situații au devenit o normalitate”, se arată în comunicatul citat.

CJ Constanța, dat în judecată de elevi

Reprezentanții elevilor mai spun că, de un an și jumătate, fac demersuri pentru a determina autoritățile să încheie contracte cu transportatorii, dar situația nu s-a îmbunătățit, motiv pentru care AEC a chemat în judecată Consiliul Județean Constanța, procesul aflându-se pe rolul Curții de Apel Constanța, cu termen în data de 2 octombrie.

„Considerăm ca fiind inadmisibil ca în secolul XXI, într-o societate în continuă dezvoltare, în România să existe încă sate care să nu aibă acces la transport, iar acolo unde el există să se desfășoare în condiții sub limita decenței. Este absolut necesară intervenția autorităților în situația transportului, cu atât mai mult cu cât firmele de transport, ținând cont de interesele lor financiare, nu iau măsuri pentru a asigura un transport accesibil”, se mai arată în comunicatul AEC.

Asociația elevilor îi cere președintelui Consiliului Județean Constanța „să dispună de urgență încheierea de contracte de serviciu public cu transportatorii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...