Examenul de admitere la liceu provoacă revoltă în rândul elevilor și al părinților. Se cere eliminarea lui din Legile Educației

Data publicării:
elevi in sala de examen se gandesc la rezolvarea subiectelor
Foto: Guliver/GettyImages

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor au solicitat, miercuri, eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior Evaluării Naţionale, din proiectul de lege privind învăţământul preuniversitar.

"Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Naţională, din proiectul de lege a învăţământului preuniversitar. (...) Totodată, Ministerul Educaţiei trebuie să aibă în vedere şi caracterul obligatoriu al învăţământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv. Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal", se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Naţional al Elevilor, potrivit Agerpres.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat, luni, proiectele de lege ale Educaţiei. Astfel, liceele care doresc examen pot să organizeze concurs de admitere pentru maxim 60% din numărul de locuri.

"Micşorarea procentului numărului locurilor ocupate prin concurs cu siguranţă că nu rezolvă problemele pe care acest tip de admitere le aduce: încurajarea meditaţiilor private, inechitate, limitarea accesului în învăţământul liceal şi nivel de stres ridicat pentru elevi de doar 13-14 ani. Proiectul de lege prezentat luni se află în fază finală, însă se poate observa că punctele de vedere referitoare la acest subiect ale celor două structuri reprezentative, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor, nu au fost luate în considerare de către Ministerul Educaţiei", afirmă sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, aspectele care reprezintă "un real interes" sunt consilierea profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu, în vederea asigurării alegerii adecvate a specializării pentru liceu.

"Admiterea la liceu încă ne lasă cu semne de întrebare cu privire la aplicabilitatea şi consecinţele reale ale sale, mai ales în contextul unei reforme în sistemul de educaţie, ce ar trebui să fie bazată pe principii, valori, evaluare standardizată, standarde clare de evaluare, incluziune şi desegregare şcolară", se arată în comunicat.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...