Ministerul Educaţiei schimbă regulile pentru ora de religie

Data publicării:
carte de religie

Părinții își vor da acordul pentru ora de religie doar o singură dată pentru toată perioada de școlarizare, nu în fiecare an, așa cum se întâmpla până acum.

Ordinul Ministerului Educaţiei este publicat în Monitorul Oficial și nu a fost pus în dezbatere publică.

"Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 5.232/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, se modifică după cum urmează: (...) art. 3, alin. 5 - Cererea depusă este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii", reiese din Ordinul nr. 3.218 din 16 februarie 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 220, din 12 martie 2018.

Astfel, de acum încolo, părinții își vor înscrie copiii la ora de religie o dată pentru tot învățământul preuniversitar, nu o vor mai face în fiecare an.

În veche metodologie, se stipula că părinții, tutorele sau elevii majori pot depune cererile de înscriere la ora de religie până la sfârșitul lunii decembrie pentru anul școlar următor.

Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea Educației Naționale este neconstituțional. Articolul prevedea că sunt obligați să facă cerere elevii care nu vor să participe la ora de Religie. Prin decizia CCR a devenit obligatorie cererea celor care vor să studieze disciplina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Concediu fără plată: câte zile ai voie să iei și cum îți afectează vechimea în muncă
Digi FM
Fiica unei actrițe și a unui regizor, în comă de 12 ani: "Viața merge înainte cum poate. Vom lupta până la...
Pro FM
Sophie Grégoire rupe tăcerea despre noua relație dintre Justin Trudeau și Katy Perry: „Sunt om. E normal să...
Film Now
Actrițele care au strălucit la Governors Awards. Jennifer Lawrence și Jennifer Lopez, îndrăznețe și admirate...
Adevarul
Momentul în care un politician italian distruge un vitraliu istoric din Roma: „M-am trezit suspendat zece...
Newsweek
Bolojan dă magistraților 1.000 lei „bonus” ca să accepte tăierea pensiilor speciale. Sunt 2 variante SURSE
Digi FM
Problema de matematică care le-a dat bătăi de cap utilizatorilor de internet. Tu poți găsi răspunsul corect...
Digi World
Un tip anume de cafea poate crește semnificativ riscul apariției unei boli de ochi. Formele avansate ale...
Digi Animal World
Cel mai popular nume de câine din 2025. A fost considerat „învechit”, dar a revenit în top rapid
Film Now
Tom Cruise, spectacol pe ringul de dans. Actorul a făcut furori alături de Debbie Allen înainte de gala...
UTV
Cum arată apartamentul în care a locuit Horia Moculescu. Locuința boemă se află lângă Parcul Cișmigiu