Emisiile de dioxid de carbon au scăzut la nivelul din 2006 după două luni de restricţii şi închidere a economiei

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus China
Foto: Getty Images

Un studiu internaţional al emisiilor globale de carbon a arătat că emisiile zilnice au scăzut cu 17% în perioada dintre ianuarie şi începutul lui aprilie, comparat cu media din 2019 din aceeaşi perioadă. Declinul total al emisiilor, până la sfârşitul anului, ar putea fi între 4.4% şi 8%. Emisiile de carbon nu au mai fost atât de reduse din 2006, relatează CNN.

Studiul, apărut în jurnalul ştiinţific Nature Climate Change, a studiat 69 de ţări, toate cele 50 de state americane şi 30 de provincii din China. Aceste regiuni compun 85% din populaţia planetei şi 97% din totalul emisiilor de dioxid de carbon.

Se estimează că până la finalul lunii aprilie, emisiile de carbon au scăzut cu 1048 de tone, conform cercetătorilor. Cea mai mare scădere este înregistrată în China, locul de origine al crizei actuale, dar şi SUA, celălalt mare poluator al planetei şi-a redus emisiile considerabil.

Deşi este cea mai mare scădere a emisiilor din ultimul deceniu, ea este rezultatul unor schimbări forţate şi nu unui efort real de atenuare a efectelor crizei climatice. Conform proiecţiilor ONU, pentru a opri creşterea temperaturilor la nivel global, este nevoie de reducerea a emisiilor cu 7.6% în fiecare an, de acum şi până în 2030.

Specialiştii spun însă că aceste scăderi ale emisiilor sunt temporare pentru că nu s-a schimbat nimic fundamental la felul în care funcţionează economia mondială, iar în momentul în care criza actuală se va fi terminat, poluarea va reveni la nivelurile obişnuite, dacă atenţia guvernelor lumii nu se îndreaptă spre rezolvarea crizei climatice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, despre Taylor Swift: „Merită să fie cea mai mare vedetă din lume”. Ce piesă l-a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Vin Diesel a plâns când a citit scenariul ultimului film din seria Fast & Furious: "Cel mai bun". Când apare...
UTV
Alexandra Stan a născut o fetiță. Ce nume a ales artista pentru fiica ei