Sari la conținut
News Alert

Autoritățile ne liniștesc: Nu se poate stabili o legătură între avariile de la Cernavodă și Cernobîl

Orice asociere între opririle neplanificate sau reducerile de putere ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă şi cauzele accidentului de la Cernobîl este imposibil de susţinut prin argumente tehnice şi de operare, arată Forumul Atomic Român - Romatom, care recomandă prudenţă şi o documentare riguroasă în tratarea acestor subiecte în spaţiul public, potrivit Agerpres.

Nuclearelectrica acţionează în strictă conformitate cu procedurile de securitate nucleară şi sunt convins că aceste opriri, deşi fără impact major de securitate nucleară, sunt analizate pentru a se asigura că astfel de evenimente să nu se mai repete. În industria nucleară se învaţă continuu din experienţă, iar odată investigate cauzele se iau toate măsurile pentru evitarea reapariţiei acestora. Trebuie înţeles că aceste opriri nu sunt un risc asupra securităţii nucleare, nu reprezintă incidente sau accidente, ele fiind sunt pur şi simplu evenimente tehnice care necesită oprirea reactorului', a declarat Teodor Chirică, preşedinte onorific al Romatom.

Romatom face o serie de precizări referitoare la opririle neplanificate ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă şi reducerea de putere a Unităţii 2 din perioada 25 - 29 martie 2018. Astfel, potrivit sursei citate, opririle neplanificate pot fi de mai multe feluri: deconectări automate ale reactorului ca urmare a intervenţiei sistemelor de oprire rapidă; opriri controlate ca urmare a deciziei conservative a operatorilor, la identificarea unor parametri care depăşesc condiţiile standard şi opriri controlate, preventive, datorate necesităţii efectuării unor lucrări de remediere sau de mentenanţă corectivă.

"Deciziile de oprire controlată se iau în conformitate cu normele şi procedurile de securitate nucleară aplicabile în astfel de situaţii. Reducerea de putere poate apărea tot din necesitatea efectuării unor lucrări de remediere, însă reactorul rămâne în permanenţă conectat la reţea cu totalitatea funcţiilor de securitate nucleară asigurate. Ca şi practică la nivel internaţional în industrie, se estimează anual un număr de ore de opriri neplanificate care sunt bugetate în vederea echilibrării producţiei şi onorarii contractelor de livrare a energiei electrice, fiind specifice oricărui tip de reactor şi, la nivel internaţional, sunt anunţate în aceeaşi manieră în care procedează Nuclearelectrica", precizează Romatom.

Deşi au fost două opriri neplanificate şi o reducere de putere într-o perioadă foarte scurtă de timp, ceea ce generează o stare de preocupare la nivel public, din punct de vedere al securităţii nucleare, riscului pentru personal, populaţie şi mediul înconjurător, aceste evenimente nu au un impact negativ.

"Romatom este convinsă că Nuclearelectrica, prin experţii săi, implementează toate măsurile necesare reducerii frecvenţei unor astfel de evenimente, compania fiind printre cei mai siguri producători de energie nucleară la nivel global", se subliniază în comunicat.

În plus, atrage atenţia Romatom, opririle neplanificate nu pot fi încadrate pe Scala Internaţională a Evenimentelor Nucleare (INES) a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena, unde nivelul 0 (cel mai scăzut) se referă exclusiv la deviaţii, opririle de la CNE Cernavodă nefăcând parte din aceste categorii.

"În mod nefericit, opririle recente de la CNE Cernavodă au fost asociate în mod eronat condiţiilor premergătoare care au condus la accidentul de la Cernobîl. Această asociere este imposibilă din punct de vedere tehnic din următoarele considerente: diferenţele dintre reactoarele de tip CANDU (tehnologie utilizată la Cernavodă) şi RBMK (cum a fost cel de la Cernobîl) sunt fundamentale. Apărarea în adâncime specifică reactoarelor CANDU înseamnă de fapt o abordare fundamentală a securităţii nucleare din perspectiva proiectului, construcţiei, operării. În cazul reactoarelor CANDU, există 4 sisteme speciale de securitate: două sisteme independente, redundante şi diferite constructiv de oprire rapidă, sistemul de răcire la avarie a zonei active a reactorului şi sistemul anvelopei. (...) Cauza de bază a accidentului de la Cernobîl a fost o deficienţă de proiectare a sistemului de oprire care, în condiţiile efectuării unui experiment nefericit, ceea ce nu este cazul la CNE Cernvodă, a introdus o creştere necontrolată a reactivităţii urmată de topirea zonei active şi iniţierea accidentului atât de mediatizat", explică Romatom.

De asemenea, în cazul reactorului RBMK, sistemul de oprire şi sistemul de control nu erau independente, existând aşadar posibilitatea ca sisteme cheie de securitate să fie ignorate şi operate prin ajustări manuale ale sistemului de control. În cazul reactoarelor de tip CANDU, cele două sisteme sunt independente, acţionând în mod automat la ieşirea din parametrii normali de operare.

O altă deosebire constă în faptul că reactorul de la Cernobîl nu avea anvelopă de protecţie, iar factorul cheie în eliberarea majoră de radioactivitate în mediu a fost energia rezultată din arderea grafitului, moderator specific tipului reactorului RBMK. Reactoarele CANDU au sistem de anvelopare şi reţinere a produşilor radioactivi, fiind proiectate pentru a face faţă unui accident sever, iar moderatorul utilizat este apă grea, adaugă Romatom.

Etichete: centrala nucleara , cernobil , defectiuni centrala cernavoda , avarie cernavoda

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale