Două femei care abia ieșiseră din biserică, lovite de un autoturism lăsat neasigurat pe un drum în pantă, de o șoferiță

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta
Două femei care abia ieșiseră din biserică, lovite de un autoturism lăsat neasigurat pe un drum în pantă, de o șoferiță.

Două femei au fost rănite, miercuri, după ce au fost lovite de un autoturism oprit pe un drum în pantă şi lăsat neasigurat de o șoferiță, în judeţul Mureş. Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital.

Accidentul a avut loc miercuri, pe drumul comunal 84, în localitatea Şeulia de Mureş. 

„În jurul orei 11.45, poliţiştii au fost sesizaţi pentru a interveni la un eveniment produs pe DC 84, în localitatea Şeulia de Mureş, în urma căruia au rezultat două victime. Din primele informaţii şi verificări efectuate a reieşit faptul că un autoturism, neasigurat corespunzător ulterior opririi, pe o porţiune de drum în rampă, ar fi surprins şi accidentat două persoane”, transmit reprezentanţii Poliţiei judeţene Mureş.

Cele două femei, localnice, au vârste de 66, respectiv 68 de ani, și abia ieșiseră din biserică. Ambele au fost rănite, fiind preluate de echipaje medicale şi transportate la spital.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în urma evenimentului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri