Sari la conținut
News Alert

După viscol a venit gerul. -21 de grade Celsius s-au înregistrat la Vaslui, -15 în Bucureşti. Numeroase drumuri sunt în continuare blocate

Codurile de vreme rea au expirat, dar sute de localităţi sunt în continuare izolate. Nu se circulă pe 18 drumuri naţionale şi nici pe Autostrada Soarelui între Lehliu şi Feteşti. Între timp, sudul ţării a fost lovit de ger, iar cel mai frig a fost joi spre vineri noapte la Vaslui: -21 de grade Celsius. La Miercurea Ciuc, Focşani, dar şi la Bucureşti au fost -15 grade.


A trecut viscolul, dar peste 200 de localităţi sunt încă izolate. La ora 6:00, 18 drumuri naţionale erau încă închise. Nu se circulă nici pe Autostrada Soarelui, pe tronsonul Lehliu - Feteşti. Gerul îngreunează operaţiunile de curăţare a drumurilor şi deszăpezire în zonele izolate.

Frigul a pus stăpânire pe toată ţara. La Vaslui au fost -21 grade Celsius, în timp ce la Miercurea Ciuc, Focşani şi Bucureşti s-au înregistrat -15.

În Moldova, temperaturile ar mai putea să scadă în cursul zilei de vineri, până la o minimă de -22 de grade. Vântul împrăştie norii, care în mod normal acţionează ca o pătură şi păstrează valorile termice la cote suportabile. Este ger în majoritatea regiunilor extracarpatice, iar în Capitală s-au atins -15 grade.

Vineri ninge, dar slab cantitativ, în regiunile extracarpatice, iar vântul mai depăşeşte doar trecător 50 km/oră în sudul ţării. Însă în majoritatea zonelor ziua este friguroasă. Temperaturile maxime se menţin sub pragul de ger în Moldova, până la -14 grade, dar ating 4...5 grade în vest, unde apare şi soarele.


Şcolile rămân închise

Şcolile din 14 judeţe şi din Capitală rămân închise şi vineri. Ministerul Educaţiei a decis să suspende cursurile în unitaţile de învăţământ din zonele afectate de vremea rea, în condiţiile în care de luni începe vacanţa intersemestrială de o săptămână.


Mai multe viroze

Schimbările bruşte ale vremii au dus la o creştere a numărului de îmbolnăviri. Cazurile de gripă şi infecţii respiratorii sunt cu 8% mai multe ca anul trecut. Situaţia se poate agrava pentru că, după ninsori şi viscol, România este lovită de un val de ger.

În ultima săptămână au fost înregistrate cinci cazuri confirmate de gripă, crescând numărul de cazuri la 19 de la începutul lunii decembrie şi până pe 28 ianuarie în toată ţara. Cele mai multe s-au înregistrat la Sibiu, unde medicii au tratat patru cazuri de gripă severă. În judeţul Covasna, conducerea Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe a limitat drastic accesul vizitatorilor în secţia de Pediatrie, după ce au fost internaţi 169 de copii cu afecţiuni respiratorii doar în ianuarie, cu 30% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Facturi mai mari

Temperaturile scăzute din ultima perioadă şi scumpirea gazelor se vor resimţi direct şi în buzunare. Facturile la întreţinere vor creşte:


Bucureştiul, eliberat de nămeţi

Tone de zăpadă au fost ridicate de pe bulevardele şi soselele Capitalei. Toată noaptea, pe ger de -15 grade, muncitorii au încărcat în basculante nămeţii care îngreunau traficul. Aceştia au fost duşi în afara Capitalei, unde se vor topi, la primăvară.

La acţiunea de deszăpezire au contribuit şi lucrătorii Poliţiei locale, care au deviat temporar circulaţia pentru ca activitatea utilajelor să nu fie îngreunată. Unde s-a impus, au mutat temporar autovehiculele. Înarmaţi cu lopeţi, muncitorii au lucrat cot la cot cu utilajele.

Zăpada colectată a fost mutată pe terenuri special amenajate la periferia Bucureştiului. Două dintre acestea se află în zonele Petricani şi Dobroeşti.


Etichete: gripa , frig , deszapezire , viscol , ger , drumuri inchise , viroza

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale