EDIȚIE SPECIALĂ. Medicii critică intervenţia autorităţilor

Data publicării:
accident avion Belis judetul Cluj - Digi24 watermark 4

Colegii medicilor răniţi în accidentul de la Cluj sunt revoltaţi de modul în care au acţionat autorităţile pentru a-i găsi pe supravieţuitori.

Există sentimentul de frustrare legat de acest interval de timp care putea să transforme această tragedie într-una și mai mare. Pare nedrept ca niște oameni care au scăpat să moară de frig nefiind găsiți la timp”, a spus Irinel Popescu, directorul Centrului de Transplant Hepatic Fundeni.

E o experiență cumplită, care ar trebui să facă să fie reverificate toate sistemele de alertare pe care le avem la dispoziție acum în sistemul de asistență de urgență în asemenea situații”, spune medicul Doina Dimulescu de la Spitalul Elias.

Directorul Agenţiei Naţionale de Transplant avertizează că statul ar trebui să investească mai mult în aparatele de zbor pentru astfel de intervenţii.

Această țară are nevoie de cel puțin 4-5 aparate tehnic performante, noi, care sa fie întreținute, e o investiție cu care țara își poate desfășura activitatea de transplant”, spune prof.dr. Radu Deac, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Şi analiştii atrag atenţia că autorităţile au acţionat haotic în salvarea victimelor accidentului aviatic de la Cluj, iar într-o situaţie de criză majoră, cum ar fi un cutremur sau un atac terorist, instituţiile statului ar fi depăşite total.

Toţi inşii pe care i-am auzit vorbind, responsabili, directori, şefi de prin servicii, ministere, prima lor grijă este să se scoată basma curată”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Am avut aici o radiografie a capacităţii autorităţilor noastre de a reacţiona într-o situaţie de criză mică (...) în comparaţie cu o epidemie sau un atentat terorist de mari proporţii. Vor fi cei care nu au suficient spate politic, ceilalţi vor rămâne neclintiţi”, a adăugat el.

Există o greșeală evidentă a statului, care ține de deficit de coordonare și comunicare. E un stat care funcționează în stare de asediu din cauza propriilor probleme,” a declarat la rândul său jurnalistul Emil Hurezeanu.

Un procuror s-a grăbit să fie acolo, să ancheteze, statul l-a trimis să afle cine e vinovat, în schimb nu a fost în stare să activeze un sistem electronic pe care îl are la dispoziție”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri