Exodul din București. 18 kilometri, parcurși la volan în 25 de minute

Data publicării:
masini

Aceste zile sunt mai plăcute şi pentru bucureştenii care nu au părăsit oraşul. Au ocazia să circule prin oraş fără ambuteiaje, iar spre deosebire de cele mai multe zile din an, marile bulevarde sunt aproape goale. Un experiment Digi24 arată că un traseu care ia în general mai mult de o oră, azi a putut fi parcurs în nici jumătate din timp.

Intrarea în Bucureşti, dinspre Drumul Naţional 1. Câteva maşini circulă spre oraş, în timp ce mulţi dintre întârziaţi încă părăsesc Capitala şi pleacă în vacanţă la munte. Pornim la drum spre capătul opus, sudul Capitalei.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: Suntem in pasajul de la Casa Presei Libere. 8 kilometri parcurşi în aproape 5 minute. Continuăm drumul spre sudul Bucureştiului.

Intrăm pe şoseaua Kiseleff, trecem de Arcul de Triumf şi ne apropiem de Piaţa Victoriei. Parcurgem aproape 13 kilometri în mai puţin de 10 minute. Doar câteva semafoare ne opresc din drum, iar la ele nu aşteaptă mai mult de doua, trei maşini.

Laurenţiu Rădulescu, reporter Digi24: În Bucureşti ideea de semafor inteligent abia acum o descoperim. Suntem pe Calea Victoriei este liber.

În mod normal Calea Victoriei şi Piaţa Unirii sunt recunoscute pentru ambuteiajele care îi fac pe şoferi să îşi piardă răbdarea la volan. Acum ajungem la jumătatea drumului dintre nordul şi sudul Capitalei în 18 minute. Continuam pe bulervadele goale, trecem de semafoarele intermitente, pe culoarea galbenă, iar în scurt timp ajungem la destinaţie.

Laurențiu Rădulescu: Am ajuns la Piata Sudului, 18 kilometri in 25 de minute.

În mod normal distanţa ar fi fost parcursă în mai bine de o oră. Când vine vorba de aglomeraţia din trafic, Bucureştiul figurează, într-un top internaţional, pe locul 5 în lume. Podiumul ambuteiajelor este ocupat de Mexico City, Bangkok şi Jakarta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate