Familia lui Adrian Năstase a participat la prezentarea unei cărți a acestuia

Data publicării:
16032013 20nastase-55171

Cei prezenţi s-au declarat optimişti în legătură cu ziua de luni, când la Tribunalul Bucureşti are loc ultimul episod al procesului eliberării condiţionate. Mai exact, atunci se judecă recursul procurorilor împotriva deciziei favorabile deja obţinute de fostul premier în primă instanţă.

„Lucrurile se vor desfăşura cât mai simplu, toţi suntem curioşi să vedem ce o să se întâmple. Vorbim destul de des cu el în ultima perioadă, îi tot cerem să ne sune, să epuizăm toate minutele pe care le are disponibile, avem multe emoţii, el are mai puţine ca noi, ne încurajează de fiecare dată”, a spus Andrei Năstase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri