Femeie de 33 de ani, găsită moartă în casă. Soțul, rănit, este considerat principalul suspect

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Femeie de 33 de ani, găsită moartă în casă. Soțul, rănit, este considerat principalul suspect.

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost găsită moartă, sâmbătă după-masă, într-un imobil din municipiul Bistriţa, existând suspiciunea că aceasta a fost ucisă de soţul său în urma unui conflict izbucnit între cei doi.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a transmis că şi soţul bănuit de omor, în vârstă de 34 de ani, prezenta leziuni corporale şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri.

„La data de 2 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie este în stare de inconştienţă, în interiorul unui imobil din Bistriţa, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare, formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Criminalistic, care s-a deplasat la faţa locului, fiind identificat cadavrul unei femei de 33 de ani. Bănuit de comiterea faptei este soţul acesteia, un bărbat de 34 de ani din Bistriţa. Acesta prezenta leziuni corporale, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În acest moment, poliţiştii fac cercetări pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodată sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud”, a informat IPJ, potrivit Agerpres.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Adrian Briciu, a precizat că, din primele informaţii, între soţi ar fi izbucnit un conflict, care a degenerat, iar femeia a decedat în urma rănilor provocate cel mai probabil cu un cuţit.

Bărbatul de 34 de ani va fi audiat după ce va primi îngrijirile medicale necesare.

Femeia decedată avea doi copii minori cu soţul său.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri