Galați. Patru suspecți, arestați pentru înșelăciuni imobiliare

Data publicării:
blok

Membrii reţelei profitau în general de persoane cu situaţii financiare precare, le promiteau că-i ajută să-şi rezolve problemele şI apoi făceau tot posibilul să pună mâna pe casele acestora.

Judecătorii trebuie să afle acum de la suspecţi modul în care aceştia obligau victimele să semneze acte în favoarea lor.

Unul dintre apartamentele pe care au pus mâna îi aparţinea Danielei Ileş. Femeia a fost plecată o perioadă din ţară. Ea şi-a lăsat un nepot să stea în locuinţa ei în tot acest timp.Tânărul a acumulat însă o mare datorie la întreinere. A fost şi momentul în care suspecţii ar fi intrat pe fir.

„Am fost anunțată de către administratorul blocului, eu fiind una dintre moștenitoare alături de fratele meu, să găsim o soluție. Mi-a solicitat împuternicire pe care am expediat-o de unde mă aflam, prin ambasadă”, povestește Daniela Ileș.

„A venit cineva şi a vândut apartamentul. Ăla a zis că-i dă 900 de milioane. I-a plătit doar datoriile 490 de milioane şi diferenţă nu i-a dat nimic. A dat băiatul afară. A zis că-i dă o casă la Smârdan. La Smârdan acolo era o instituție părăsită”, spune o vecină, Arsenia Viziteanu.

În final, locuinţa a ajuns la o firmă de imobiliare care a vândut-o la rândul ei.

Reporterii Digi24 au mers la una una dintre cele 20 de locuinţe care fac obiectul anchetei. Acolo locuiesc acum doi tineri care au cumpărat apartamentul în urmă cu doi ani şi jumătate, cu 90.000 de lei.

Pentru legalizarea actelor, suspecţii apelau la diferite cabinete notariale din Galaţi. Printre acestea este şi cel al lui Claudiu Marina. Notarul a legalizat diferite acte pentru ei.

Totul până în urmă cu trei ani, când a refuzat să mai colaboreze cu suspectul pricipal, după ce acesta i-ar fi propus o afacere ilegală.

Suspecţii au lucrat şi cu biroul notarial al deputatului Bogdan Liviu Ciucă.

„Legea spune foarte clar că, dacă procura nu a fost revocată, este o procură valabilă. O persoană care dă o procură este deplin conştientă de ceea ce face. Eu îl împuternicesc pe X să facă următoarea treabă, îi dau următorul mandat. Dacă mă răzgândesc, eu, care am împuternicit, mă pot duce la notar să revoc procura respectivă”, spune Bogdan Ciucă.

Procurorii au descoperit deja 20 de apartamente pe care suspecţii au pus mâna prin această metodă. Iar din vânzarea lor au obţinut peste 1,5 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri