Incendiu de proporții la chiliile Mănăstirii Roşiori din Suceava

Data publicării:
incendiu chilii manastirea rosiori suceava

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la chiliile Mănăstirii Roşiori, judeţul Suceava. Flăcările au cuprins aproape întreg acoperişul chiliilor. Personalul mănăstirii s-a autoevacuat şi, deocamdată, nu sunt anunţate victime. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au anunţat că incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru singere. Clădirile la care se manifestă incendiu au parter, etaj şi mansardă, având o amprentă la sol de peste 1.400 de metri pătraţi.

Incendiul izbucnit, duminică dimineaţă, la chiliile Mănăstirii Roşiori, judeţul Suceava, a fost localizat şi se lucrează pentru stingere, clădirile afectate având o amprentă la sol de peste 1.400 de metri pătraţi.

Clădirile la care se manifestă incendiu au parter, etaj şi mansardă.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au precizat că intervenţia este deosebit de dificilă, din cauza suprafeţei mari a construcţiei, a necesităţii de lucru la înălâime şi a fumului dens degajat din procesul de ardere.

Iniţial la faţa locului au fost trimise 11 autospeciale, numărul acestora fiind suplimentat. Se acţionează în prezent cu 7 autospeciale ISU Suceava, 2 autoscări de lucru la înălţime, 1 ambulanţă SMURD şi 6 autospeciale ale serviciilor voluntare.

Nu s-au înregistrat victime sau persoane surprinse în clădiri.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri