JURNALUL DE SEARĂ. Era necesară o zi de doliu național?

Data publicării:
Accident muntenegru 5812757-AFP Mediafax Foto-SAVO PRELEVIC-2

Discuțiile dintre realizatorul Cosmin Prelipceanu și invitații săi au pornit de la o declarație a jurnalistului Emil Hurezeanu.

O zi de doliu național nu are legătură cu o catastrofă. Nu neapărat. Are alte semnificații. Dar pot accepta că există o datorie de recunoștință pentru oamenii care pleacă dintre noi într-un mod neobișnuit, într-un număr atât de mare”, a declarat Emil Hurezeanu.

Sociologul Vasile Dâncu a apreciat că „o zi de doliu național nu înseamnă niciun fel de sacrificu în plus” „Trebuie să îi lăsăm pe cei de la guvern să își stabilească propriile semnificații și vom vedea cum va interpreta populația ce se întâmplă. E un fel de liber arbitru al guvernului în a stabili semnificația unei astfel de zile”, a adăugat Vasile Dâncu.

În schimb, senatorul PDL Traian Igaș, fost ministru de interne, a declarat că, prin declararea unei zile de doliu național, Guvernul nu face altceva „decât să încerce să spele din imaginea pe care și-a creat-o Ministerul de Externe prin faptul că nu a intervenit prompt în prima fază”.

El a fost contrazis de Gyorgy Frunda, consilierul onorific al premierului Victor Ponta.

Nu cred că din tragedia acestor oameni trebuie să facem un instrument de luptă politică împotriva Ministerului de Externe. Eu cred că este un semn de solidaritate și mă raliez la ceea ce spunea domnul Dâncu. Este un semnal către populație: să fim mai atenți, să încercăm să prevenim tragediile”, spus Frunda.

Victimele accidentului de autocar din Muntenegru au fost repatriate cu trei aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale. Primul avion, cel cu 12 turiștii răniți grav, a ajuns în România după-amiază.

Al doilea, cu 18 răniți, a aterizat marți seară, când au fost repatriate, cu o altă aeronavă, și trupurile neînsuflețite ale celor 18 români care și-au pierdut viața duminică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Are sau nu dreptul angajatorul să te concedieze după ce revii din concediul de creștere copil. Ce spune legea
Digi FM
Suferință în fiecare cuvânt. Nidia Moculescu, mesaj sfâșietor după moartea tatălui ei: "Sunt o fiică ruptă...
Pro FM
"Drogurile mi-au distrus viața". Paris Jackson are de la 20 de ani o gaură în nas din cauza substanțelor...
Film Now
„Predator: Badlands” stabileşte un record al francizei. Ce încasări a avut la debutul în box office-ul...
Adevarul
Un pilot fără calificare a zburat luni de zile cu pasageri prin Europa după ce și-a falsificat certificatele
Newsweek
84 de pensionari au cerut azi dreptate judecătorilor CCR care au pensii speciale de 10.000€. Ce li s-a răspuns
Digi FM
Ce spunea Horia Moculescu despre moarte. Compozitorul suferea de BPOC și era conștient de riscurile bolii...
Digi World
De ce ar trebui să deschizi geamurile casei în fiecare zi, chiar și iarna. 7 motive pentru care să-ți...
Digi Animal World
„Albina Lucifer”, noua descoperire din Australia. E neagră și are coarne ca „diavolul”
Film Now
Actorii din „Now You See Me”, impresionați să lucreze cu Morgan Freeman: „E o adevărată legendă!” Cum se...
UTV
Lavinia Pîrva s-a înscris la facultate la 40 de ani. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face o schimbare neașteptată...