Mișu Negrițoiu, aviz favorabil pentru conducerea ASF

Data publicării:
negritoiu ciorbea

Mişu Negriţoiu spune că vrea să reorganizeze instituţia mai întâi și apoi va analiza și nivelul salariilor. „Nu mă interesează persoanele, nu mă duc să vânez pe cineva anume”, a declarat Mișu Negrițioiu, întrebat cum comentează faptul că în ASF au fost numite rude ale unor personalități politice. Mișu Negrițoiu a spus că, în opinia sa, cei care nu sunt competenți vor pleca singuri.

Mișu Negriţoiu este economist, fost ministru de stat pentru coordonare, strategie şi reformă (1992-1993). El a fost deputat în legislatura 1996 – 2000. În prezent, este președintele ING Bank România și profesor asociat la ASE.

Nu am soluții peste noapte. Sunt convins că vom face lucrurile așa cum trebuie ca să redăm încrederea pe aceste piețe”, a spus Mișu Negrițoiu după audierea din comisii.

Nu cred că salariul meu contează, salariul a fost cel mai discutat pentru că a fost și politic și profesional, nu e un salariu mic, e și greu de justificat. Eu am avut salariu mai mare dar nu am venit aici pentru salariu”, a mai spus el.

„Am în plan o restructurare a instituției. O iau de la bază și nu mă interesează persoanele, dacă nu performează se vor îndepărta în mod natural. Nu mă duc să vânez pe cineva anume, dar cei ce nu fac față nu vor mai fi acolo”, a mai promis Mișu Negrițoiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce oră intră pensia în cont, în funcție de bancă. Unele virează banii de la 6 dimineața, altele abia după...
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
Pachetul 2 de austeritate vine cu noutăți: datornicii la stat nu vor mai putea cumpăra mașini sau case, iar...
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos